1,3K
Potrivit unui sondaj realizat in perioada 2-3 ianuarie 2014 de PES activists Romania, aproape 90% dintre romani nu stiu cand vor avea loc alegerile europarlamentare, 63% nu stiu cum se voteaza, iar 27% nu cunosc niciun europarlamentar roman.
La intrebarea daca cunosc data alegerilor europarlamentare, 87% dintre respondenti au raspuns negativ si doar 12% au raspuns afirmativ.
De asemenea, 61% dintre respondenti au declarat ca la alegerile europarlamentare se voteaza uninominal, 37% se voteaza pe lista, iar 2% au spus ca se voteaza un candidat.
Intrebati daca pot mentiona numele unui europarlamentar roman, 27% au raspuns gresit sau ”nu stiu”, 42% au declarat ca stiu numele unui singur europarlamentar, 14% — 2 europarlamentari, 8% — 3 europarlamentari, 5% — 4 europarlamentari, 3% — 5 europarlamentari, iar 1% dintre respondenti au declarat ca stiu numele a 6 sau mai multi europarlamentari.
Pentru cei care au mentionat doar 1 europarlamentar, cel mai cunoscut nume este Elena Basescu (53%), urmat de Daciana Sarbu (14%), Corina Cretu (13%), Monica Macovei (11%), alt nume (9%). Motivul pentru care nu au stiut niciun nume de europarlamentar: nu au stiut — 66%, au mentionat alt nume — 3%, au mentionat numele lui Gigi Becali — 31%.
Totodata, 78% dintre romani nu stiu cine este presedintele Comisiei Europene.
Potrivit sondajului, doar 7% dintre respondenti au declarat ca sunt foarte multumiti de activitatea europarlamentarilor romani, 16% au declarat ca sunt multumiti, 33% sunt partial multumiti, 24% — nemultumiti iar 20% sunt foarte nemultumiti.
Printre motivele invocate de respondenti in legatura cu nemultumirile fata de europarlamentarii romani se afla: nu au aparat suficient drepturile romanilor — 48%, nu au fost suficient de vizibili — 11%, nu am vazut rezultate concrete — 31%, nu au suficiente relatii/putere la nivelul institutiilor europene — 8%, alte motive — 2%.
Profilul europarlamentarului pentru romani: cunoscator de limbi straine (73%), candidat nou (64%), studii superioare (83%), tanar sub 35 de ani (43%), barbat (57%), experienta in mediul de afaceri (51%).