PNL Argeș pare să se fi abonat la topul celor mai slabe filiale liberale din țară. În timp ce ,,surate” de-ale sale mult mai modeste au reușit să ia fața PSD-ului la alegerile locale și apoi să obțină un scor relativ decent și la parlamentare, în județul Brătienilor liberalismul e rece și cu mâinile pe piept. Practic, după aceste alegeri parlamentare, PNL Argeș a reușit performanța să se poziționeze pe a treia poziție din coadă, mai slabe fiind doar filialele din Brăila și Buzău. În mod evident, nu luăm în calcul Mureș, Covasna și Harghita, acolo unde UDMR și-a luat partea majoritară a votului.
În aceste condiții, nu este de mirare de ce tot mai mulți liberali cer fie demisia liderului Adrian Miuțescu, fie reorganizarea de urgență a filialei. Nemulțumirile nu sunt de ieri, de azi. Primarii liberali au fost în numeroase rânduri la președintele PNL, Ludovic Orban, cerând demiterea lui Miuțescu. Fără niciun rezultat! În asemenea circumstanțe nu e de mirare de ce la parlamentare nu a mai avut cine să tragă pentru partid.
Tot Miuțescu a fost cel care a demis zeci de tineri liberali doar pentru că au avut curajul să spună că lucrurile nu merg cum trebuie în partid și că liderul județean s-a înconjurat și promovează persoane care, prin imagine, caracter, CV, IQ și prestanță trag partidul în jos.
De asemenea, Miuțescu a fost cel care, cu două-trei luni înainte de alegerile locale, l-a adus în partid pe cel mai notoriu dintre pesediștii locali, Sorin Apostoliceanu, demotivând total electoratul de dreapta și ratând poate prima șansă reală a PNL de a câștiga Primăria Pitești. Prejudiciul de imagine a avut ecouri inclusiv la parlamentare, căci de fruntea PNL Argeș s-a lipit în mod evident eticheta de… ,,organizația de juniori a PSD Argeș”.
Șirul nemulțumirilor a fost completat de faptul că același Miuțescu a promis că va promova oameni implicați și competenți, dar a finalizat prin a aduce în prim-plan tot pe cei cu coeficient mare de obediență și manevrare, în general personaje de care râde toată comunitatea locală sau care au acumulat un capital de antipatie care face în continuare rău partidului.
Ana Stan, consilier local, a fost prima care i-a cerut în mod explicit demisia lui Adrian Miuțescu, mai ales că Orban și-a asumat rezultatele printr-o demisie de onoare.
De asemenea, Mihai Coteț, consilier local și cel pe care Miuțescu l-a tras primul pe ,,dreapta” după alegerile locale (după ce s-a folosit de potențialul său de tractare a partidului), a solicitat o analiză de urgență a rezultatului alegerilor și o reformă în adevăratul sens al cuvântului, mai ales că se vehiculează că se dorește înlocuirea lui Miuțescu cu alți… Miuțești. Cum ar veni, PNL Argeș ar urma să dea din lac în puț.
Și Dragos Predescu, fost președinte al TNL Pitești, a făcut apel la… onoarea liderului liberal. De asemenea, mediul online este plin de mesaje în care se cere demiterea conducerii PNL Argeș, cu atât mai mult cu cât partidul a devenit nu doar nefrecventabil, dar și nevotabil, cu Miuțescu și oamenii promovați de el în frunte.
Fiind cotată drept una dintre cele mai slabe filiale la nivel național, pe listele de la Argeș a fost teleportat și Daniel Constantin, prilej de nemulțumire și mai mare, cu atât mai mult cu cât imaginea sa de ,,liberal autentic" trecut prin mai multe partide au adus noi preludicii de imagine în campanie.
Deocamdată… se așteaptă. Ca într-un film prost de comedie, conducerea partidului și-a anunțat… victoria și așteaptă, probabil, să fie premiată.
Singurul care-și freacă mâinile pe margine este PSD Argeș, care nu doar că le-a băgat ,,mortul” în casă la locale, dar speră că Miuțescu sau cei din gașca lui vor reuși să se perpetueze la conducerea partidului.