Conservatorii argeseni au inceput vineri, 23 aprilie, o actiune de strangere de semnaturi pentru limitarea varstei de pensionare pentru femei. Este vorba de un proiect de lege initiat de Lia Ardelean, sefa organizatiei de femei a PC la nivel national, proiect care a fost lansat la Pitesti.
7.000 de semnaturi
In acest scop, conservatorii au montat un cort in Piata Gavana, cort care va fi mutat si in alte zone din oras. PC Arges intentioneaza sa organizeze centre de strangere de semnaturi si in alte orase. Actiunea se va derula pana pe 7 mai, data la care se spera in obtinerea a cel putin 7.000 de semnaturi ale argesenilor. Proiectul vine ca o contrapondere la proiectul legii privind cresterea varstei de pensionare pentru femei si barbati initiat de Guvernul PDL-UDMR, proiect care prevede si egalizarea varstei de pensionare pentru femei si barbati.