Va informam, ieri, ca pedelistii argeseni s-au intrunit de urgenta intr-o sedinta de Birou Permanent Judetean (BPJ). Acestia au redactat o scrisoare prin care isi exprimau nemultumirea cu privire la deciziile luate de catre conducerea interimara, fara consultarea prealabila a filialei. Nemultumirile vizau in special componenta Comisiei pentru Organizarea si Desfasurarea Alegerilor (CODA) pentru judetul Arges, care va inlocui, practic, BPJ. Desi, statutar, din CODA ar fi trebuit sa faca parte toti parlamentarii, Cristian Boureanu nu se afla printre acestia, lucru care i-a facut pe prietenii sai din PDL Arges sa ia o pozitie vehementa.
Rascoala democrat-liberalilor argeseni nu a ramas fara efecte, astfel ca astazi, Biroului Permanent National l-a introdus in carti pe Boureanu si pe cativa apropiati ai acestuia. Bucuros de mica victorie obtinuta, parlamentarul argesean a remis rapid un comunicat de presa, prin care informa ca se va implica in organizarea alegerilor din filiala argeseana si ca il va sprijini pe presedintele CODA, senatorul Mircea Andrei. Practic, senatorul Andrei devine de astazi presedintele interimar al filialei, lucru care nu este pe placul multora.
,,Astazi, in sedinta Biroului Permanent National, a fost decisa componenta Comisiei pentru Organizarea si Desfasurarea Alegerilor (CODA) pentru judetul Arges. Salut cooptarea in CODA a principalilor lideri PDL din judet. In urma discutiilor avute, atat cu colegii din Arges, cat si cu conducerea centrala a partidului, si in calitate de vice-presedinte PDL la nivel national si de deputat de Arges, am decis in nume personal urmatoarele:
1.Sa sprijin actuala CODA in reorganizarea filialei PDL Arges;
2.Sa raman membru de drept al CODA, conform statutului de parlamentar al judetului Arges;
3.Sa sprijin activitatea presedintelui CODA, senatorul Mircea Andrei, si sa il ajut pe acesta in respectarea angajamentelor pe care si le-a luat fata de filiala PDL Arges, fata de echipa de conducere de la nivel judetean si de la nivelul municipal, si nu in ultimul rand, fata de argeseni.
De asemenea, profit de ocazie sa anunt adoptarea propunerii pe care am sustinut-o in urma cu o saptamana in Biroul Permanent National, privind amanarea Conventiei Nationale a PDL. Astazi s-a decis ca prioritatea zero a Partidului Democrat Liberal este guvernarea, urmand ca BPN sa inainteze Colegiului Director National propunerea ca alegerile interne sa aiba loc in luna martie a anului viitor” este stipulat in comunicatul de presa primit pe adresa redactiei.