Biroul Politic Central al ALDE a propus și aprobat în cursul acestei zile numirea Simonei Brătulescu, președinte ALDE Argeș și vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, în funcția de președinte interimar al Ligii Aleșilor Locali (LAL). Până la acest moment, această poziție era ocupată de către președintele ALDE Bistrița, Ioan Țintean, vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Domnia sa a fost chiar cel care a propus-o pe Simona Brătulescu pentru a ocupa această funcție și pentru a organiza alegerile Ligii Aleșilor Locali ALDE la nivel național.
De altfel, președintele ALDE Argeș și-a manifestat în cursul acestui an intenția de a intra în cursa pentru președinția Ligii Aleșilor Locali, considerând că filiala argeșeană, una dintre cele mai importante la nivel central, merită să fie reprezentată într-o astfel de poziție extrem de importantă.
,,Încrederea acordată de către colegii mei, în special de către parlamentarii ALDE Argeș, mă onorează și mă bucură în același timp. Prin prisma acestei funcții, vocea Argeșului va fi și mai puternică la nivel central, iar interesele și mai bine reprezentate. Experiența administrativă acumulată în cadrul Administrației Centrale a Ministerului Economiei și Energiei, precum cea dobândită prin prisma funcției de vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș și confruntarea directă cu hățișurile birocratice constituie un important punct de plecare pentru a reuși să-i înțeleg și să fiu un sprijin real pentru cei aproximativ 4000 de aleși locali ai ALDE, 20 dintre aceștia fiind vicepreședinți de Consilii Județene. Prioritatea mea va fi să aduc în permanență la cunoștința conducerii partidului, a miniștrilor, secretarilor de stat și parlamentarilor ALDE problemele și greutățile cu care ne confruntăm în actul administrativ. Cetățenii care ne-au ales merită să beneficieze de servicii din ce în ce mai bune și mai prompte din partea instituțiilor statului." a declarat președintele ALDE Argeș, Simona Brătulescu.