Pentru că tot a prins un val profesional extrem de prielnic, Simona Brătulescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, vrea ca acesta să o ducă, peste doi ani, exact acolo unde acum se află colegul deputat Andrei Gerea. Doamna Brătulescu a confirmat că îşi doreşte să candideze pentru un post de parlamentar, cel mai probabil unul în Camera Deputaţilor.
Această dorinţă a dat curs speculaţiilor cu privire la răcirea relaţiilor cu colegul de partid, Andrei Gerea, care, probabil, la rândul său doreşte să îşi conserve şi în viitorul mandat locul întâi pentru Camera Deputaţilor. Speculaţiile sunt cu atât mai credibile cu cât Gerea nu a declarat niciodată că ar dori să candideze pentru Senat.
Întrebată fiind… ,,cum rămâne cu domnul Gerea?” după ce şi-a declarat intenţia de a candida la Parlament, Simona Brătulescu a răspuns puţin evaziv: ,, E o discuţie care va avea loc în partid”. Un partid al cărei preşedinte ar putea fi după alegerile care vor avea loc pe 11 martie, poziţie din care ar putea avea un cuvânt foarte greu de spus.
Care ar fi şansele ALDE Argeş de a obţine două locuri în Parlament, în contextul în care, în cel mai favorabil dintre contexte, abia a obţinut unul, iar guvernarea, după cum se ştie, erodează?
Varujan Vosganian, prezent şi el la Piteşti, susţine că aceste şanse nu ar fi deloc mici, întrucât, la anterioarele alegeri, ALDE a pierdut multe procente întrucât candidaţii lor au fost asimilaţi cu cei ai PNL, partid din care s-au rupt. Chiar şi aşa, e greu de crezut că cineva ar putea renunţa la un loc aproape garantat, pentru unul destul de puţin probabil.
Pe de altă parte, e foarte posibil ca Simona Brătulescu să se gândească la faptul că, preşedinte al ALDE Bucureşti fiind, Andrei Gerea ar putea candida din partea Capitalei…
Doi ani, însă, la viteza cu care evoluează lucrurile, reprezintă mult în politica românească şi multe se pot întâmpla până atunci. Simona Brătulescu, însă, este un politician atipic: în timp ce unii nu-şi anunţă dorinţa de a candida nici măcar în momentul în care se fac listele, ea îşi pregăteşte terenul încă de pe acum, să afle şi eventualii doritori că ea este determinată să ajungă în Parlament.