Deși Piteștiul se află în Muntenia, după cum se arată în toate mențiunile oficiale legate de poziționarea georgafică a orașului, se pare totuși că ora exactă pentru locul „unde-n Argeș se varsă Râul Doamnei” se dă mai nou din Oltenia. Mai exact de pe la Craiova. Sau de la Primăria Craiova. Spunem asta pentru că, cel puțin de la o vreme, primarul Piteștiului pare să-și tragă întelepciunea administrativă din capitala Băniei.
Astfel, în refuzul primarului Cristian Gentea la solicitarea ca administrația locală să ofere un stimulent de 2 500 de lei pentru nou-născuți, pare că argumentul principal ar fi un „Niciodată” venit de la Lia Olguța Vasilescu. Chestionat de un săptămânal local cu privire la acest refuz, primarul nostru a declarat: „Am întrebat-o și pe Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, și mi-a spus: „Niciodată!” Deci, nu există bază legală.” Așadar, Olguța e baza. Legală. Sau cel puțin garantul ei. Pentru că acel „Niciodată” al primăriței de la Craiova e de nezdruncinat, deși în alte administrații de pe întreg cuprinsul patriei, inclusiv la vecinii din Bascov, acest lucru e posibil prin hotărâre de consiliu local, după cum însuși Cristian Gentea recunoaște, citez: „La Bascov, da, se acordă aceste indemnizații. Primarul a spus că o face prin hotărâre de Consiliu Local și că nu i-a zis nimeni nimic…”.
Bine, nici nu vrem să ne gândim, nici nu ne trece prin cap că înainte de a o întreba, primarul Gentea a anunțat-o pe Olguța că propunerea vine de la liberalii piteșteni astfel încât întrebarea cu pricina să fie cumva cu răspunsul inclus. Adică ceva de genul, „Auzi, măi, Olguța, ce vor liberalii ăștia de la mine, să dăm bani pentru nou-născuți, 2 500 de lei, auzi și tu ce tupeu, nu-i așa că asta nu se poate întâmpla niciodată?”. Credeți că ar fi fost posibil așa ceva? Noi credem că nu. Totul s-a discutat strict pe bază legală. Și tot niciodată a rămas. Că așa a zis Olguța.
Aceeași Olguța care a fost, de asemenea, și unul dintre invitații de onoare de la inaugurarea Sălii Polivalente „Pitești Arena” la începutul lunii decembrie, ceea ce ne duce cu gândul că experiența sa politică și administrativă e carte de căpătâi pentru novicele Cristian Gentea. Sunt și voci care spun că edilul piteștean se consultă frecvent cu primărița de la Craiova pe teme care țin de municipalitate, asta deși Consiliul Local Pitești nu a fost dizolvat, iar aparatul Primăriei e unul mai mult decât consistent. Dar poate omul nu are încredere în nimeni de pe aici, cine știe? Nu se știe. Nu se știe nici dacă de fiecare dată răspunsul e același, „Niciodată”, sau mai sunt și alte variante.
Mă rog, se vede treaba că frăția pesedisto-peremistă nu e moartă, nici măcar nu se transformă, doar continuă. Ia, stați, așa! Sau tocmai aici e cheia? Adică Olguța să fie cheia deblocării relației nu tocmai calde a lui Cristian Gentea cu Ion Mînzînă, relație despre care multă lume spune că, în ciuda încălzirii globale, a intrat de mult într-o iarnă de-a dreptul postnucleară, ca să vorbim pe limba pensionarilor de la ICN? E posibil, căci încurcate sunt căile politicii și tot mai expres drumul spre Craiova. Atât de expres că ne e teamă că Piteștiul ar putea deveni sector al Craiovei și Olguța primar general. Sau deja…?