Ultimele ședințe de Consiliu Local au prins-o în off-side pe notărița Ana Stan, recent exclusă din PNL pentru serviciile aduse primarului PSD al Piteștiului. Mândră de cunoștințele juridice, aceasta s-a dovedit a fi descoperită cel puțin în două rânduri.
În primul rând, vorbim despre votul dat pentru hotărârea inițiată de foștii colegi liberali de acordare a unui stimulent de 2.500 de lei pentru nou-născuți. Ana Stan a fost cel mai înverșunat adversar al acestei decizii, susținând că ar fi ilegală. Problema este că acest stimulent deja se acordă de ani buni în multe localități, în frunte cu Bucureștiul, ministrul Familiei fiind cel care a deschis calea, în perioada în care a fost primar al Capitalei.
Până acum, peste primăriile care acordă subvenții au trecut zeci de controale ale Curții de Conturi. Dacă ar fi fost ilegale, cu sigurnță statul român s-ar fi sesizat până acum. Asta dacă nu cumva notărița Ana Stan ar fi în stare să susțină că și cei de la Curtea de Conturi a României sunt niște incompetenți. De asemenea, și justiția s-a pronunțat pentru acordarea acestor indemnizații, în localitățile în care au existat divergențe.
O altă situație în care Ana Stan a demonstrat că are cunoștințe juridice dar…. nu prea s-a consumat la ultima ședință de Consiliu Local. Ca de obicei, notărița a vrut să se pună în unghii împotriva consilierilor liberali, exercitându-și, astfel, rolul de avocat al primarului. Aceasta a susținut că un proiect pentru care ar fi fost nevoie de votul a două treimi, în fapt poate trece cu majoritate simplă.
,,Domnule sectretar, explicați-i, vă rog!” a făcut apel consilierul local Sorin Apostoliceanu, exasperat că Ana Stan o ținea cu o legislație paralelă cu realitatea. Abia la intervenția secretarului s-a oprit și doamna consilier.
Proiectul care făcea obiectul controversei se referea la achiziționarea a 5000 mp pe Strada Depozitelor. Consilierii PSD nu au fost de acord cu achiziția, în ciuda faptului că Piteștiul suferă la capitolul terenuri. Poate că unde deține Pădurea Trivale, se gândește să mai retrocedeze de acolo, la nevoie…