Dacă seniorii sunt mai indeciși, așteaptă să vadă cum se mai așează apele, cum mai bate vântul sau ce aduce sondajul, tinerii din PNL Pitești au demonstrat că au… Că au! Așadar, în scurt timp, au decis că îl susțin în lupta internă pentru Primăria Pitești pe Mihai Coteț, om de afaceri, new-entery în PNL și un tip extrem de determinat să-i convingă pe colegi că nu vrea să se joace de-a politica, ci vrea să treacă la acțiune.
,,În condițiile în care în Partidul Național Liberal există o competiție internă pentru desemnarea candidatului la funcția de primar al oraşului Piteşti, TNL Piteşti a luat decizia de a-l susține în această competiție pe Mihai Coteț! Cred că PNL are nevoie ca în anul 2020 să vină în fața electoratului cu o voce puternică, credibilă, cu un om care să se bată şi să învingă PSD, cu un om a cărui integritate şi al cărui caracter să nu fie puse la îndoială. Aşadar, te susținem Mihai pentru ca, anul viitor, să putem să învingem PSD împreună în Piteşti, după 30 de ani de eşec!" – anunță Dragos Predescu , președintele TNL Pitești.
Decizia l-a luat prin surprindere chiar și pe liberalul recent intrat în cursă.
,,Trebuie să recunosc că m-a surprins poziția organizației TNL Pitești de a mă susține în cursa internă pentru desemnarea candidatului PNL la Primăria Pitești. Faptul că în scurt timp am reușit să câștig încrederea tinerilor din TNL Pitești reprezintă pentru mine una dintre cele mai frumoase surprize de când am decis să intru în politică. Tinerii reprezintă acel segment pe care cei mai mulți dintre politicieni îl consideră neinteresant pentru că… nu iese la vot. Eu cred că nu o fac pentru că vor să aibă o alternativă credibilă, nu doar să voteze răul cel mai mic sau să voteze ,,împotriva" cuiva. Așadar, mulțumesc colegilor din TNL Pitești, mulțumesc pentru susținerea transparentă și asumată! Sunt convins că doar în echipă putem face lucruri mărețe!" a scris Mihai Coteț, pe contul de Facebook.
Dacă mai acum câtva luni priveam cu îngrijorare la situația din PNL Argeș, care balansa între varianta dezonorantă – Tudor Pendiuc și cea ridicolă – Dănuț Dinu, pare-se că tocmai au identificat un candidat cu potențial real, și am constatat acest potențial încă de la prima conferință în care Mihai Coteț și-a făcut apariția.
Acum rămâne de văzut cum va trece PNL peste următorul paradox: electoratul vrea oameni noi, nepătați, oameni care au demonstrat ceva prin propriile forțe nu prin tunuri date pe mână cu statul, însă le cere acestor oameni… notorietate măsurabilă prin sondaje. Partea bună este că Mihai Coteț nu are decât potențial de creștere și că un an chiar este suficient pentru a se face cunoscut piteștenilor. În plus, are și pisică și, dacă este nevoie, o poate pune pe Facebook ca să facă tot atâtea Like-uri câte obține Dănuț Dinu când îi face ședințe foto frumoasei sale soții.
Apropo, domnule Dinu, mai bine v-ați trimite soția să candideze la Primăria Pitești. Ar avea mai multe șanse de câștig. În primul rând că deja ați angajat-o în cadrul primăriei, deci e din interiorul sistemului; în al doilea rând, este mai fotogenică decât dumneavoastră inclusiv în acele poze în care apăreți proaspăt pensat și, nu în ultimul rând, da' să nu vă supărați, cred că este și mai… smart. Adică… dășteaptă. Prin comparație cu dumneavoastră, firește.
Hai, Share și Like la tot cartierul, că avem pisici fotogenice în articol!