1,1K
Aflatul in treaba la romani! Se lanseaza zvonuri cum lanseaza copiii in balci baloane de sapun. Macare cele lansate inainte de 1989 se adevereau, ca erau lansate de profesionisti. Asa mi-am descoperit eu dupa douazeci de ani (nu de Alexandre Dumas!), la recitire, o notita din jurnalul pe 1978(!) in care spuneam: ,,Se zvoneste in targ (Iasi, n.m.) ca viitorul presedinte al Romaniei va fi primul nostru secretar" (Ion Iliescu, n.m.). S-a confirmat peste 11 ani.
Asa umbla acum zvonul, public de data aceasta, ca Traian Basescu va fi viitorul secretar general NATO. Omul (ne)potrivit la locul (ne)potrivit! In sensul ca aia de la NATO asa au ajuns sa-si puna secretar general pe unul dintre Carpati, Dunare si Marea Neagra care a facut la tinerete bisnita cu blugi, Kent si whisky, iar la maturitate a ascuns o flota comerciala uriasa, si-a repartizat ilegal o casa, 20 de ani a facut o tara praf, bea la crasma cu Gigi Becali si apoi se urca la volan in vazul tarii, are protejata blonda s.a.m.d.! Si pe urma, secretar general NATO dintr-o tara care n-are flotila aviatica, n-are flota maritima, in unitatile militare sunt buruienile cat brazii din Fagaras, adica n-are armata!…
Atunci, intreb eu ca prostul, de ce nu Adrian Copilul Minune – ambasadorul Romaniei la UNESCO? Dar, Gigi Becali de ce n-ar fi judecatorul Romaniei la Consiliul Europei? Dar, Monica Tatoiu de ce n-ar fi reprezentanta Romaniei la Crucea Rosie sau Vadim Tudor ambasadorul pe viata al Romaniei la Tel Aviv?