Primarul Tudor Pendiuc, alaturi de secretarul general al Primariei Pitesti, Iosiv Cerbureanu si directorul economic Mariana Boncea vor fi prezenti, maine, la Adunarea Generala a Municipiilor ce se va desfasura tocmai la Vata de Jos, in Judetul Hunedoara. La eveniment au fost invitati toti ministrii Guvernului Boc.
Dincolo de discutiile despre descentralizare, se va alege si noua structura de conducere a acestui organism. Alegeri care vor fi politizate, considera primarul Pendiuc, cel care, la acest moment, detine functia de vicepresedinte. „Cu siguranta actiunea va avea tenta politica, iar daca va fi vot politic, nu e bine. Eu trebuie sa reprezint orasul, societatea civila acolo. Cand e vorba de politica, reprezint partidul” a declarat Tudor Pendiuc. Asa cum era de asteptat, primarul nu a dorit sa raspunda daca va mai candida sau nu, rezumandu-se la a declara ca multi colegi l-au sfatuit sa o faca, dar el se mai gandeste, mai cumpaneste, sta sa vada cum va fi maine vremea… Oricum, spune Pendiuc, o functie de conducere presupune multe responsabilitati si, in plus, nici macar nu este remunerata. Tinand cont ca de propunerile Adunarii Generale a Municipiilor nici nu s-a prea tinut cont de catre guvernanti, atunci chiar ii impartasim indoielile primarului.