O spune liberalul Radu Perianu, fost preşedinte al PNL Piteşti. Potrivit acestuia, decizia Alinei Gorghiu nu este cunoscută nici măcar preşedintelui PNL Argeş, Ion Popa. Poate nici chiar Alina Gorghiu nu ştie unde va candida, am spune noi. Într-adevăr, de Argeş o leagă originile, dar o îndepărtează un posibil rezultat prost, dată fiind supremaţia PSD instaurată şi menţinută cu succes atâţia ani de zile. În plus, o dată cu candidatura lui Tudor Pendiuc din partea ALDE, nici măcar Ion Popa nu mai e sigur pe scaunul său de senator. Să mai vină şi Alina pe capul său ar reprezenta bomboana de pe colivă.
,,Venirea în Argeş a Alinei Gorghiu ar însemna un câştig enorm, şi electoral şi moral. Mi-aş dori să vină ca şi candidat al PNL pe circurscripţia Argeş, dar nu ;tiu ce decizie a luat. Cred că nici preşedintele Popa nu ştie să spună ce va fi.” a declarat Radu Perianu.
Legat de demisia lui Blaga şi problemele sale cu justiţia, avocatul liberal afirmă că PNL se va resimţi după o astfel de pierdere.
,,Cu Blaga, PNL avea un sprijin important ca imagine. Sunt doar câţiva oameni politici care după 1989 şi-au creat o imagine. Dl Blaga avea imaginea de om serios, autoritar, care spune ce are de spus. Din păcate, după audierea DNA, e deja condamnat de presă şi societate. Este un moment greu, mai ales că dânsul mai era şi şef de campanie electorală.” a mai declarat Perianu.