Sunt procurori care lucrează de dimineața până seara, zeloși, neobosiți. Dar, dincolo de fileu, se află colegii lor judecători care hotărăsc după directivele politicii și ale serviciilor inteligente de la noi și ale partenerilor de la Bruxelles și de la Whashington, în funcție de serviciile pe care le fac, la reciprocitate, și marii politicieni corupți din România. Vom da zilnic câte un caz din sălile de judecată înaltă, înaltăăă! despre procesele politicienilor noștri de vârf din ultimii 33 de ani. Nu contează părerea noastră, ci documentele, „dovezile”, „docomentele”.
Miron Mitrea, după evenimentele din decembrie 1989, s-a tot reinventat. A fost lider sindical, pe urmă, senator, apoi deputat, apoi ministru la Transporturi. Un om orientat, schimbându-și mereu părul social, nu și năravul de corupt până-n măduvă. A avut mai multe dosare penale, i s-a pus sechestru pe avere în mai multe rânduri, în cele din urmă a fost condamnat poate pentru cel mai ușor dosar. Iată extrase din dosar:
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței la acea dată, a pretins și primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în valoare de 5.200.000.000 de lei vechi (520.000 de lei noi), reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare care au fost executate de societățile Conimpuls SA Bacău, Vertcon SA Bacău, Durimpuls SRL Bacău și Regal Glass SRL Bacău la un imobil din Voluntari, județul Ilfov, proprietatea mamei lui Mitrea. „Foloasele necuvenite au fost pretinse și primite în schimbul numirii și menținerii Irinei Paula Jianu în funcția de inspector șef adjunct și inspector șef al ISC. La momentul numirii în funcția publică Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepreședinte, respectiv acționar la societățile comerciale menționate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței. Procurorii îl mai acuză pe Mitrea că, în 2006, l-ar fi determinat pe Nicolae Popescu, arhitect al orașului Voluntari la acea dată, să falsifice autorizația de construire nr. 58/20.04.2001, emisă de Primăria Voluntari pentru construcția aceluiași imobil.
Pentru aceste fapte de vitejie, a fost condamnat la doi ani de pușcărie cu executare. A fost eliberat condiționat după un an și o lună. Dar, omul se reinventează, se „rebrenduiește”, ca să folosim un barbarism. În loc să huzurească în averea furată, cu capul la cutie, îmbujorat mereu de rușine, omul apare o oră duminică seara la televiziune (unde cică e acționar), în locul răposatului Silviu Brucan, și e ditamai analist politic, economic și financiar. Vorbește fără rușine inclusiv de corupția din societatea românească, el – cel corupt. Tu, telespectator, nu te poți uita mai mult de un minut, din jenă față de presupusa lui jenă.