Problemele cu justiţia ale primarului Tudor Pendiuc generează situaţii delicate la Primăria Piteşti. Neavând voie să ia contact cu consilierii locali şi o parte dintre angajaţi, evenimentele în care municipalitatea este implicată devin o misiune destul de dificilă. Dacă la ,,Simfonia Lalelelor” viceprimarul Cornel Ionică a stat la… primire, iar primarul Pendiuc la… prindere, de Zilele Piteştiului, titular pe eveniment a fost vicele. Însoţit de toată echipa de campanie a PSD, acesta s-a pozat alături de Ştefan Bănică Jr. şi alături de invitatul de onoare Rovana Plumb. De asemenea, a stat în Piaţeta Primăriei pe mai toată durata evenimentelor şi a socializat cu electoratul.
"Frumosul dumneavoastră oraș Pitești merită cel mai bun primar! Vă rog ca pe 5 iunie să aveți încredere în Cornel Constantin Ionică! Este colegul meu, este un om care cunoaște foarte bine administrația, dar, în primul rând, este un om aproape de piteșteni. Tot pe 5 iunie, vă rog să votați echipa PSD pentru municipiul Pitești, care este condusă de colegul meu Cristian Gentea, o echipă formată de oameni performanți, o echipă aproape de oameni. Și, desigur, pentru dezvoltarea marii familii argeșene, pe 5 iunie, vă rog să acordați votul dumneavoastră, încrederea dumneavoastră echipei PSD pentru Consiliul Județean Argeș condusă de Dan Manu” – a declarat deputata Rovana Plumb.