Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, propune o lege similară cu „Legea Anastasia”, care să prevadă că traficanții de droguri trebuie condamnați la închisoare cu executare, fără posibilitatea pedepselor cu suspendare. Ea a spus că în România consumul de droguri e în creștere și că trebuie combătut mai bine traficul de droguri.Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat vineri că DIICOT va înfiinţa 25 de poziţii noi de procurori, care vor fi concentraţi pe combaterea traficului stradal, pe raza Bucureşti-Ilfov, un Birou antidrog la Constanţa şi posturi alocate în judeţe cu centre universitare şi turism ridicat, precum şi acolo unde au loc festivaluri.
„Traficul de droguri e cel care ar trebui sa ne atragă toată atenția”, a explicat ea. Gorghiu a arătat că în luna martie au fost modificate pedepsele pentru traficanți și că acestea sunt acum aproape la fel de mari ca cele pentru omor. Pedepsele sunt între 3 și 10 ani, între 10 și 20 de ani, similare cu infracțiunea de omor. Problema este următoare: uneori aceste pedepse sunt înjumătățite, pentru că această lege prevede posibilitatea ca traficantul să facă un denunț în etapa urmăririi penale, să livreze un alt traficant de droguri, să dea informații pentru identificarea altora, astfel încât să beneficieze de reducerea de pedeapsă. Și atunci e posibil ca instanța să-i dea pedeapsă cu suspendare. Gândiți-vă la o lege similară cu „Legea Anastasia”, căreia să îi zicem legea 2 Mai, prin care pentru traficul de droguri de mare risc, traficanții să nu mai beneficieze de suspendare, ci doar de pedepse cu executare. Sigur, denunți pe cineva, îți reduce pedeapsa, dar nu ajungi la suspendare. „Legea Anastasia”, adoptată recent, prevede ca persoanele care au comis accidente mortale sub influența drogurilor și a alcoolului nu mai pot beneficia de suspendare, ci vor fi condamnate la închisoare cu executare. Numele de „Legea 2 Mai” dat de Gorghiu pentru această propunere legislativă vine de la accidentul grav produs în 19 august la ieșirea din stațiunea 2 Mai, când Vlad Pascu, un tânăr de 19 ani care consumase mai multe tipuri de droguri, a accidentat mortal 2 tineri și a rănit alți 3, apoi a fugit de la locul accidentului. Vlad Pascu este în acest moment în arest preventiv. O veste foarte bună, o să o văd materializată sper printr-o hotărâre de guvern cât se poate de repede ca să poată urma procedura cu concursuri, este vorba de 25 de poziţii noi de procurori la DIICOT, care vor fi concentraţi într-un serviciu specializat pe combaterea traficului stradal, pe raza Bucureşti-Ilfov, 8 procurori, un Birou anti-drog în cadrul serviciului teritorial Constanţa şi posturi alocate în judeţe care au centre universitare, cu turism foarte ridicat, punctual unde sunt festivaluri în desfăşurare”, a afirmat Alina Gorghiu vineri, potrivit News.ro.
Ministrul Justiţiei s-a referit şi la măsurile de prevenţie, arătând că
Agenţia Naţională Antidrog a instruit anul acesta 11.300 de profesori care ar trebui să poată identifica semnele de consum de droguri la elevi.
„Nu ne putem permite să nu facem acest efort colectiv, nu doar instiutiile de la nivel naţional, DIICOT, Poliţie, pot să stăvilească acest fenomen şi e nevoie de suportul întregii societăţi, de părinţi, de profesori, de orice ONG, etc. (..) Războiul este unul asimetric, resursele statului sunt limitate faţă de miliardele pe care traficanţii le au şi le pun la bătaie”, a mai spus Gorghiu.