,,PSD minte și dezinformează, aruncând în mediul online și nu numai informația falsă că Guvernul interzice creșterea porcilor în gospodării.” – atenționează liberalii argeșeni. Potrivit acestora, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu interzice și nu limitează creșterea porcilor în gosposdăriile populației din Argeș.
“În acest monent se află în dezbatere publică, conform procedurii legale, un proiect de ordin prin care se stabilesc reguli minimale de bună practică în creșterea porcilor, acestea fiind benefice pentru creșterea suinelor în sistem gospodăresc, dar și pentru dezvoltarea micilor ferme comerciale și a celor industriale. În urma consultării cu crescătorii, cu asociațiile de fermieri și cu asociațiile procesatorilor de carne va rezulta un proiect de ordin care va stabili reguli generale de biosecuritate pentru prevenirea și combaterea bolilor majore la porcine. Este nevoie de un program de măsuri care să diminueze la minimum pagubele economice cauzate de răspândirea virusului pestei porcine africane pe teritoriul Românei și care să permită relansarea activității în creșterea porcinelor și în procesarea cărnii de porc.
Asigurăm toți cetățenii că, în România și implicit în județul nostru, vor putea crește porci în gospodăria proprie, cu respectarea unor norme minime de biosecuritate”, a precizat președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu.
Dr. Csutak Laszlo Nagy și Dr. Filaret Brădățan, vicepeședinți ai ANSVSA au avut recent o vizită de lucru la sediul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, tocmai pentru a verifca modul de îndeplinire a planului de măsuri privind eradicarea focarelor de pestă porcină africană în cadrul fermelor comerciale. Pe această cale a fost întărit încă o dată anunțul conform căruia ANSVSA nu va interzice creșterea porcilor în gospodării și că măsurile aplicate la nivel local au dus la eradicarea pestei în fermele comerciale.