La Centrul Multifuncțional Comunitar, recent dat în folosință și spre administrare către Direcția de Asistență Socială, se fac ultimele pregătiri pentru începerea activității.
De luni, 3 februarie 2020, se vor deschide atât cabinetele pentru furnizarea de servicii medicale, sociale și socio-medicale, cât și spațiul dedicat activității de „școală după școală”, în care un număr de 35 de copii din grupul țintă al proiectului va primi, zilnic, după orele de școală, o masă caldă, cei mici vor beneficia de ajutor specializat în efectuarea temelor și vor face diverse alte activități extrașcolare.
Spațiul destinat activității de after-school este complet separat (săli, toalete, intrare) de cel în care vor activa cabinetele ce oferă servicii adulților beneficiari ai proiectului „Integrat! Nu asistat! Dezvoltarea socială și economică a persoanelor defavorizate din sud-vestul municipiului Pitești”, desfășurat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.
Centrul Multifuncțional Comunitar va oferi tuturor celor 565 de membri ai grupului țintă servicii medicale (consultații și analize medicale), consilere psiho-socială, servicii socio-medicale, servicii mobile de îngrijire la domiciliu și va funcționa în cartierul Războieni, în incinta Colegiului Tehnic „Dimitrie Dima”.
Serviciile din cadrul centrului multifuncțional vor fi asigurate de o echipă multidisciplinară formată din: medic generalist, asistent medical, îngrijitori la domiciliu, maseur, kinetoterapeuți, asistenți sociali, profesori, psihologi.