Recitind schiţa „Întârziere” a lui Caragiale, descopăr printre altele mersul trenurilor la 1900. Ei bine, distanţa de 121 de kilometri Bucureşti – Sinaia se parcurgea, deci în ultimul an al secolului XIX, în trei ore şi două minute.
În anul 2022, după 122 ani deci, trenul personal (Regio), aşadar cel cu care călătorea şi Nenea Iancu, parcurge distanţa Bucureşti – Sinaia în două ore și jumătate. În concluzie, acesta e progresul mersului pe CFR: de 32 minute. Viteza la 1900 era de 40 de kilometri pe oră, iar la 2022 este de 48 de kilometri pe oră. Dar având în vedere întârzierile frecvente (nu întâmplătoare precum cea descrisă de Caragiale), progresul e un regres net.
Cum, în weekend, cu maşina faci şi cinci ore, propun cu maximă seriozitate întoarcerea la trăsuri. Ovăz e, cai se mai găsesc, iar pe drumuri lăturalnice de pământ întreci şi trenul, şi maşina.
Ei, dar aflu că frecvent, acum vara, trenul de vacanță Cluj-Mangalia face 16 ore. Să mergi la mare 16 ore pe caniculă, cu WC-uri insalubre, cu mâncare din pachet, cu apă clocită…
Așadar, 690 de kilometri în 16 ore, cu scuze că sunt sectoare cu restricții, că pe timp de caniculă se dilată șinele etc.
Deci, viteza medie e de 43 de km/oră. Nu știu exact cât era viteza poștalioanelor la 1800, dar departe de a trenurilor noastre de azi nu era.
