ANM ne dă două vești: una bună și una rea. Vestea rea este că vremea rămâne caprcioasă, schimbătoare, cu maxime care nu sunt specifice unui început de aprilie. Veste bună e că… măcar nu va ninge.
Potrivit ANM, vremea se va încălzi, însă se va menţine ridicată probabilitatea pentru precipitaţii, mai ales în jurul datelor de 29-31 martie, 1-4 aprilie.
Ultima decadă a lunii martie vine cu valori, în medie, de 8-9 grade, mici pentru acest interval. În intervalul 28 martie – 5 aprilie, însă, un proces de încălzire treptată a vremii va determina atingerea unor valori medii de aproximativ 21 de grade pentru temperaturile maxime şi 8 grade pentru cele minime, vremea devenind caldă pentru început de aprilie.
Urmează o scădere uşoară şi treptată, astfel încât, la finalul celei de a două săptămâni de prognoză, se vor înregistra valori termice de 16 grade.
Se vor înregistra precipitaţii mai în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar în jurul datelor de 29 şi 31 martie, precum şi 1 aprilie, acestea se vor semnala pe arii extinse.
În prima săptămână din aprilie, vor fi alternanţe termice, dar pe ansamblu, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 19 grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 4 aprilie şi cele mai coborâte la începutul şi sfârşitul săptămânii.