Ziua de 6 ianuarie, în ortodoxie, este ziua Botezului Domnului sau Boboteaza, după cum e cunoscută sărbătoarea în popor. O zi rece de Gerar, de unde expresia de ger al Bobotezei. Chiar şi aşa, oamenii se strâng în această zi la biserică, înfruntând frigul care parcă vrea să împiedice bunul creştin să ajungă la apa sfinţită.
Agheasma continuă să rămână un simbol pentru mulţi. Și totuşi, pentru câţi?!…
Fiecare credincios îşi doreşte să aibă în casă la început de an o sticlă cu agheasmă cu care îşi poate „sfinţi” apa din fântână, mâncarea animalelor sau casa. Unde aş fi putut să aflu mai multe despre felul în care creştinii obişnuiesc să întâmpine această sărbătoare, decât la biserică. Am decis să merg la cea cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Topoloveni, un lăcaş cu tradiţie şi istorie, care parcă invită la meditaţie şi rugăciune, prin căldura ce a fost transmisă de la un slujitor al său la altul .
Trecând pragul sfântului lăcaș, nu pot să nu-mi amintesc de părintele Valentin care, pentru o bucată din viață, a slujit pe Domnul între pereţii acestei biserici. În toți aceia care i-au cerut povață a clădit un izvor de înţelepciune şi curăţenie. Succesorul, părintele Octavian – Tavi, cum îi spun enoriaşii -, a reuşit de-a lungul timpului să conserve energiile benefice ale locului oferindu-i un aer de protecție „paternă”.
Sosit-am la slujba de Bobotează dis-de-dimineaţă, îmbrăcat bine pentru gerul de afară. Mă întâmpină însuşi părintele Tavi, bucuros nevoie-mare că-i trec pragul. Îmi strânge mâna părinteşte şi mă invită înăuntru. Mirosul de tămâie arsă, alături de căldura lumânărilor, îmi dau o senzație de liniște, pe care o simt parcă în adâncul sufletului. O zăresc prin deschizătura ușii pe tanti Maria. O cunosc de mic ca fiind nelipsită de la slujbele din biserică şi binecunoscută de toţi ca o adevărată enciclopedie a tradiţiilor şi obiceiurilor sfinte.
Se îndreaptă către colţul stranei, spre scaunul care parcă o aşteaptă mereu, gata să îi aline din suferinţele bătrâneţii. Nu se aşează înainte de a trece pe la fiecare icoană şi de a o săruta, de a se apleca în faţa ei, spunându-i parcă din privire: „am venit şi astăzi „ …
Mirosul de tămâie parfumată, răspândit de cădelniţa părintelui, creează o atmosferă ceremonială, o atmosferă de sărbătoare, care te ţine captiv pe parcursul slujbei. Odată cu sfinţirea apei, preotul înmoaie mănunchiul de busuioc împreună cu crucea şi ne stropeşte pe toţi cei prezenţi, binecuvântându-ne.
Goana după apa sfințită
Oamenii evlavioși de acum cinci minute trec într-un alt registru de stare, îmbulzindu-se către butoiul de agheasmă. Aud o voce din mulţime: „eh hai că Dumnzeu a vrut cu noi azi”. Probabil că are dreptate, zic, încercând să le caut scuze. Nu pot spune că mă aşteptam să fie altfel, însă, după atmosfera la care luasem parte mai devreme în biserică, aș fi fost gata să cred că s-a schimbat ceva şi în interior, în adâncul ființei lor.
O văd pe tanti Maria grăbindu-se, cu paşi mărunţi, spre casa de pe uliţa ei. Am să o revăd curând?! Posibil, dar poate niciodată la fel de abătută ca azi…
