Noile reglementări ale Uniunii Europene schimbă obiceiuri seculare în ceea ce priveşte ritualul de înmormântare. Astfel, familia are obligaţia să depună persoana decedată la casa mortuară după numai o oră de la momentul decesului. Cu alte cuvinte, nu mai este admis ca mortul să fie ţinut trei zile în casă, pentru priveghiul pe parcursul căruia rudele şi cunoscuţii îşi iau rămas bun de la defunct şi deapănă amintiri legate de faptele de peste viaţă ale acestuia.
Dincolo de dificultatea de a schimba ritualuri încetăţenite din generaţie în generaţie, infrastructura… mortuară din România nu permite respectarea unei astfel de norme europene. Astfel, dacă la oraş tot mai găseşti capele pe lângă biserici, la ţară aproape că nici nu s-a auzit de aşa ceva.
Nu este singura menţiune cu care vine noua lege funerară. Aceasta mai prevede că românii au voie să facă înmormântări fără preot.
,,Înmormântarea poate fi religioasă sau laică, precedată sau nu de incinerare. Locul şi modalitatea înmormântării vor fi conforme voinţei exprimate în timpul vieţii de persoana decedată, fără nici o modificare a ultimei voinţe a acesteia.” se arată în art.16 al Legii 102/2014, privind cimitirele, crematoriile umane si serviciile funerare din România.
Presupunând că defunctul a detestat popii din toţi ficaţii şi nu vrea ca aceştia să-i cânte la cap în cel mai important moment al… morţii sale sau că rudele nu au bani de şpaga popii, întrebarea care se pune este următoarea: vor mai accepta popii să cazeze mortul în capela bisericii? Pun pariu că nu! Şi-aş mai paria că nu l-ar accepta nici măcar în cimitir, la cât de hrăpăreţi sunt unii! Aşa că, prevederea asta cu opţiunea pentru înmormântare civilă sau laică, este din nou greu de pus în practică.
În fine, până la depăşirea acestor obstacole ce ţin efectiv de lipsa unei infrastructuri mortuare sau de foamea de bani a personalului bisericesc, mai sunt de depăşit obstacolele ce ţin de mentalitate. Psihologic vorbind, acea perioadă de priveghi le permitea rudelor să se rupă treptat de ruda decedată, să se împace cu pierderea suferită, mai atenua puţin durerea. Schimbarea aceasta vine peste nişte tipare (paternuri) atât de bine înrădăcinate încât aceste schimbări vor bulversa, cu siguranţă, pe mulţi.
Ca atare, o bună bucată de timp de aici înainte, cred că lucrurile vor merge, scuzaţi-mi comparaţia, cum au mers şi cu reglementările europene privind tăierea porcilor. Chiar dacă trebuie asomaţi de ceva ani de zile, românul îşi pârleşte şoriciul tot cum ştie el mai bine…