Deputatul PSD Simona Bucura Oprescu a făcut o interpelare către autorităţile centrale pentru a găsi soluţii de rezolvare a situaţiei disperate în care se află cetăţenii din localitatea Sălătrucu. Gospodăriile acestora sunt deseori atacate de către urşi şi lupi, provocând pagube atât în culturile agricole şi plantaţii, cât şi în gospodării şi în rândurile animalelor domestice. Nu în ultimul rând, oamenii se tem în special pentru viaţa lor.
„Principala solicitare a administraţiei locale din comuna Sălătrucu este modificarea legislaţiei privind protecţia faunei sălbatice, în condiţiile în care anumite specii sunt în prezent protejate şi este dificil de combătut creşterea populaţiei de animale sălbatice. Siguranţa cetăţenilor ar trebui să fie mai presus de orice. Există intenţia de modificare a legislaţiei privind speciile protejate, astfel încât gradul de securitate al cetăţenilor să fie mărit? Dacă da, în ce stadiu vă aflaţi din acest punct de vedere? Care este stadiul acordării despăgubirilor pentru persoanele afectate de animalele sălbatice? Ce măsuri imediate se pot lua pentru a ţine la distanţă animalele sălbatice de comunităţile umane şi protejarea populaţiei?” scrie parlamentarul Simona Bucura,, în interpelare.