Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, răspunde celor mai frecvente întrebări formulate de argeșeni, după introducerea obligației purtării măștii de protecție, atât în spațiile închise, cât și în exterior. Conform articolului 5 din hotărârea CJSU nr 26, “începând cu data de 30 iulie 2020 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele de pe raza administrativ-teritorială a județului Argeș începând cu vârsta de peste 5 ani, în spații închise și deschise, pentru grupuri mai mari de două persoane care nu locuiesc la aceeași adresă.”
Purtarea măștii pentru copii peste 5 ani este obligatorie la grădiniță?
Da, masca este obligatorie la grădiniță și trebuie purtată de copiii cu vârsta de peste 5 ani. Știu că este dificil, dar trebuie să-i ajutăm pe copii să adopte acest comportament și sunt sigur că personalul care lucrează în grădinițe, în afterschool, are abilitățile necesare. În creșe, grădinițe, after-school, masca trebuie purtată, chiar dacă activitățile se desfășoară în interior sau în aer liber.
La o masă, la terasă, unde stau câteva persoane care nu au același domicilu, se va purta masca?
La terase activitatea este deja reglementată, mesele trebuie să fie distanțate, nu se pot așeza mai mult de 4 persoane (care nu fac parte din aceeași familie). Masca trebuie purtată când ne îndreptăm către terasă, către masă, când ne plimbăm în incinta terasei, sau când plecăm de la masă. Dar atâta timp cât stăm la masă, masca poate să nu fie purtată. Nici nu am putea servi ceva altfel!
Dacă părinții sau bunicii ies la plimbare cu copiii, trebuie să poarte masca?
Întotdeauna persoanele care nu locuiesc la aceeași adresă, trebuie să poarte masca, indiferent de gradul de rudenie. Singura excepție se face când vorbim de membrii aceleiași familii, care locuiesc în aceeași casă, în aceeași curte. În acest caz nu este necesar să se poarte masca, chiar dacă ies în oraș, la plimbare. Dar rămâne regula fundamentală: când ne întâlnim cu ceilalți, când ne apropiem de alte persoane, trebuie să purtăm masca. Recomandarea mea este ca masca să se poarte de către toată lumea, pentru că este mult mai igienic să o punem o dată, decât să o tot punem și să o dăm jos.
În cadrul unui eveniment privat, cum își va putea desfășura activitatea un solist vocal sau, mai ales, un instrumentist care prestează la un instrument de suflat, având în vedere obligativitatea purtării măștii?
Toate evenimentele private trebuie să încheie la 22.00 în timpul săptămânii și 23.00 în weekend. Nu sunt permise interacțiunile fizice, de tipul dansului, jocurile, la care participă mai mult de două persoane. Două persoane din aceeași familie, de exemplu, cu același domiciliu, pot dansa. Artiștii, soliștii care interpretează, nu trebuie să poarte masca. Dar dacă se apropie de alte persoane (la mai puțin de 1,5- 2 metri), trebuie să poarte masca de protecție.
Dacă ești singur pe stradă și nu se află nimeni mai aproape de 1,5-2 m, ești obligat să mai porți mască?
Nu, nu este obligată să poarte mască o persoană care si plimbă singură, care se află într-un loc unde nu mai este nimeni. Dar în momentul în care apar alte persoane în preajmă, masca trebuie purtată.
Meciurile și antrenamentele desfășurate în aer liber, ale cluburilor sportive, intră sub incidența noilor reglementări?
Regulile de bază rămân: purtarea măștii și păstrarea distanței fizice. Dar când e vorba de sportivi care se antrenează sau joacă un meci oficial, nu trebuie purtată masca. Masca trebui purtată până la antrenament sau meci. Fotbaliștii, de exemplu, nu trebuie să poarte masca în timpul meciului. În sălile de fitness, de asemenea, masca este obligatorie când se intră sau când se iese, dar nu și în timpul exercițiilor fizice, dacă se respectă distanța față de alte persoane.
Dacă mă deplasez cu mașina cu persoane care nu locuiesc împreună cu mine, trebuie să purtăm topți mască?
Regula este simplă: dacă este o singură persoană în mașină, nu trebuie purtată masca. Dacă în mașină sunt doar persoane care locuiesc la aceeași adresă, nu trebuie purtată masca. Altfel, în orice altă situație, masca trebuie purtată. De exemplu, dacă mergem cu taxiul, maxi-taxi sau autobuzul, masca este obligatorie, atât pentru șofer, cât și pentru călători.
Ce se întâmplă cu cei care nu-și permit să cumpere măști de protecție?
Înțelegem dificultatea respectării unor astfel de măsuri, precum procurarea sau purtarea măștilor de protecție. Încercăm să mobilizăm autoritățile publice, companiile, ONG-urile pentru a veni în întâmpinarea celor cărora le este greu să-și procure măști. Vom strânge fonduri și vom ajuta astfel de persoane, prin oferirea de măști gratuit. Dacă purtăm masca, dacă păstrăm distanța fizică și ne spălăm mâinile mai des, avem o șansă reală să trăim o viață cât mai normală, în condițiile existenței noului coronavirus. Sunt sigur că împreună putem trece și peste această provocare!