Românii par a fi promotorii unui curent, în fond a unei industrii profitabile: cerșitul. Cerșitul nu este o disperare, cum pare la prima vedere. El a devenit pentru români o industrie cât se poate de rentabilă, cu banul cash, fără taxe la stat, fără impozite la ANAF, fără bătăi de cap.
Începând cu anul 2000, pe alocuri chiar mai devreme, românii de o anumită etnie, dar și românii-români au format adevărate rețele și au împânzit lumea: din Japonia până-n SUA, ca să nu mai vorbim de Piața Turnului Eiffel de la Paris, de orașele din Spania, Anglia, până-n prosperele țări nordice Suedia, Finlanda, Norvegia. Cerșetoria are forme diverse de manifestare: de la a cânta manele la acordeon și fluier cu cutia de carton la picioare până la punerea pălăriei pe trotuar și contorsionarea membrelor inferioare sau superioare pentru impresie și până la agresivitate verbală și fizică. Culmea e că în Balcani nu există români la cerșit. În vacanțele de fiecare vară în Bulgaria, Grecia, Albania nu vezi picior de cerșetor, nici român, nici de altă naționalitate.
Dar nu toți antreprenorii și magnații acestei industrii au plecat afară. Unii se descurcă destul de bine și aici. Vezi o femeie paralitică în plin centrul Piteștiului, adusă cu Mercedesul și pusă în vad bun, cu furnicar de mii de oameni trecând la deal și la vale. La trei-patru ore apare Mercedesul din care coboară zdrahonul cu ceafă groasă și colectează recolta de la babă căreia-i mai dă și două scatoalce că nu e suficient de zeloasă și nu produce mai mult. Polițiștii locali trec și ei pe acolo fără nicio reacție. Hm! Poliția-poliție însă mai agață din când în când pe câte unul, așa, de justificat activitatea. Precum zilele trecute când un cerșetor din Gara de Sud producea cât un SRL mediu, e posesor de două automobile BMW și locuiește la hotel cu iubita. Iată, o meserie ca oricare alta: ziua la serviciu, seara la restaurant și la hotel. Sau un nenorocit fără picioare parcurgând de câteva ori pe zi Strada Mare târându-se și impresionând lumea și primind bani. El are ajutor de handicap, dar și însoțitor care ia de la stat un salariu peste medie, însoțitor care merge neștiut la câțiva pași în urma lui și culege roadele milosteniei.
SPAȚIU PUBLICITAR
Avem deci de-a face cu o industrie lucrativă și evazionistă la care participăm naivi. Cred că trebuie s-o stârpim. De noi depinde.