Trăim vremuri în care orice profil de Facebook poate deveni o tribună ideologică. Pe internet, se nasc zilnic economii paralele, guverne imaginare și revoluții de apartament.
Unul dintre cele mai spectaculoase exemple vine de la un ,,internaut” , autor al unei postări care ar fi făcut să zâmbească nostalgic și pe cel mai convins activist al anilor ’50.
În textul său, acest „vizionar” cere, printre altele, confiscarea averilor, desființarea supermarketurilor, interzicerea limbilor străine (cu excepția rusei, desigur) și împărțirea animalelor între familii, după un plan aproape agrar-utopic. Pe scurt, o lume ideală în care nimeni nu are nimic, dar toți sunt egali — sub privirea vigilentă a unei autorități care decide cine merită să aibă o găină în plus.
Postarea culminează cu lozinca eroică „Toți pentru unul, unul pentru toți!”, dar, în context, devine mai degrabă un motto tragicomic al nivelării totale: să fim toți la fel de săraci, ca să nu mai fie nevoie să muncim diferit.
Și totul condimentat cu nostalgia pentru Rusia, patria unde „ordinea” și „disciplina” se confundă adesea cu frica și lipsa libertății.
Textul care circulă online e însoțit de comentariul ironic:
> „…iată cui plătește statul ajutoare sociale…”
— un sarcasm amar, dar care atinge exact centrul problemei. Când valorile democratice sunt răstălmăcite în numele egalității și bunului simț, rezultatul e o caricatură de justiție socială, în care se confundă dreptatea cu confiscarea, iar solidaritatea cu dictatura.
Ceea ce, în anii ’80, ar fi fost un discurs de Partid, astăzi devine o glumă virală, un meme care ne arată cât de ușor pot fi reciclate ideile vechi, sub hainele noi ale rețelelor sociale.
Internetul e plin de astfel de „revoluționari de tastatură”, oameni care visează la o lume mai dreaptă — dar o construiesc din ură, nu din rațiune.
SPAȚIU PUBLICITAR
Dar poate cea mai importantă concluzie nu e despre autorul acestor rânduri, ci despre noi, cei care le citim. Într-o lume dominată de fluxul continuu de informații și emoții digitale, fiecare like și share devine o formă de validare. Iar atunci când idei radicale, nedigerate și anti-democratice sunt răspândite cu ușurință, ele pot prinde rădăcini acolo unde discernământul lipsește.
Ca utilizatori ai internetului, avem o datorie morală — să filtrăm, să verificăm și, mai ales, să gândim înainte de a distribui. Libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea de a dezinforma, ci responsabilitatea de a proteja adevărul.
Un regim construit pe astfel de viziuni egalitariste și autoritare, dacă ar prinde contur într-o țară precum România, ar distruge exact ceea ce s-a clădit cu greu în ultimele decenii: libertatea, inițiativa și dreptul la diversitate. O astfel de utopie ar transforma societatea într-o uniformitate forțată, în care toți ar fi egali doar în lipsuri.