În Iaşi, salariul mediu net a crescut cu 159% în ultimii 10 ani, de la puţin peste 1.370 de lei la aproape 3.560 de lei. Salariile din Cluj au crescut cu 157%, de la circa 1.570 de lei la puţin peste 4.000 de lei net, iar cele din Harghita au crescut cu 151%, de la aproape 1.100 de lei la circa 2.690 de lei. În Iaşi, numărul mediu de salariaţi a fost 187.946 în anul 2021, în Cluj numărul lor era de 267.239, iar în Harghita era de 72.732.
Cele mai mici creşteri salarial au fost în Ilfov, de 75%, Gorj, de 90%, şi Argeş, de 109%. Salariul mediu net a crescut cu 127% în această perioadă, de la 1.500 lei la 3.400 de lei la finalul anului 2021, ultimul an pentru care există date la INS. În Argeș, salariul mediu net în 2021 a fost de 3.222 de lei, sub media națională. Angajaţii din 36 dintre judeţele României câştigau mai puţin decât salariul minim pe economie la nivelul anului 2021, iar doar în şase dintre ele salariile erau mai mari decât media naţională. Costești, Argeș, este orașul din România cu cel mai mic salariu net – în medie 1.580 de lei.
Judeţele Iaşi, Cluj şi Harghita au înregistrat cele mai mari creşteri ale salariului mediu net din ultimul deceniu, după cum arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS) centralizate de Ziarul Financiar.
Astfel, în 2021, ultimul an pentru care există date anuale la INS, faţă de 2012 salariile din Iaşi au crescut cu 159%, de la puţin peste 1.370 de lei la aproape 3.560 de lei. Salariile din Cluj au crescut cu 157%, de la circa 1.570 de lei la puţin peste 4.000 de lei net, iar cele din Harghita au crescut cu 151%, de la aproape 1.100 de lei la circa 2.690 de lei.
Sursa foto: zf.ro