Scriitorul Cristian Bădiliță a făcut recent cunoștință cu Serviciul de Permise de la Pitești, instituție aflată în subordinea Prefecturii Argeș, care nu vrea sub nicio formă să ne lase să uităm nici sfânta instituție a cozii, nici batjocura funcționărașilor. Încercarea de a obține o banală reînmatriculare s-a dovedit pentru scriitorul argeșean o adevărată epopee. Una… tragică!
,,Aproape fiecare fleac devine epopee homerică în RSR. Pe 26 noiembrie am depus un banal dosar de reînmatriculare auto la Poliția din Pitești. După ce am făcut rezervare online cu PESTE O LUNĂ ÎNAINTE și mi s-a atribuit o oră fixă am așteptat CA VITA pe trotuar mai bine de o oră, apoi într-un hol murdar, încă o oră. Evident, nu doar eu am suferit această umilință. Erau zeci de persoane, care au fost „admirate”, la un moment dat, chiar de prefectul Emanuel Soare (PNL), venit în inspecție. Ce a inspectat prefectul Soare? Găurile din asfalt? După ce am depus actele (pierzând jumătate de zi!!!) funcționarul de la ghișeu m-a convocat pentru Talon pe 30 noiembrie, după ora 10. Pe 30 noiembrie nu s-a lucrat. Individul însă m-a convocat. Și nu doar pe mine. Astăzi aflu că actele nici nu au fost atinse și că va trebui să fac un al treilea drum, de la Curtea de Argeș la Pitești, „cândva, săptămâna viitoare”. Sau poate… la anul. De ce, domnule prefect Soare, subordonații Dvs, nu-și fac datoria? De ce nu luați măsuri? De ce fiecare fleac trebuie rezolvat cu pile? Sunteți universitar, adică, persoană educată. De ce nu vă educați subordonații, care-și bat joc de cei care le plătesc salariile? Da, cetățenii Argeșului vă plătesc, și pe Dvs, și pe funcționarii de la înmatriculări. De ce, domnule Soare, aproape fiecare fleac din județul pe care-l conduceți, e o epopee homerică? De ce suntem obligați să plecăm din țara noastră din cauza voastră? De ce? Nu e vorba de un caz izolat, ci de sute de argeșeni umiliți de către cei care sunt obligați să-i servească prompt și profesionist!” i se adresează public scriitorul Cristian Bădiliță prefectului de Argeș.