Mioveni, 1985, ”Ce oraș frumos, fabrici și uzine”, vorba cântată a arhitectului Alexandru Andrieș.
Mioveniul creștea din coasta Daciei ”într-o zi, cât alții-n zece”, ca un Făt gri, cu trup puternic, din beton armat. Orașul trebuia să răspundă directivelor partidului muncitoresc și să își îndeplinească mărețul destin, evaluat cincinal, de dormitor al Uzinei.
Veniți din toată țara, cu repartiții de la profesionale, licee și facultăți sau în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit decât în alte zone lipsite de binefacerea industrială adusă de o mare platformă, cum era Uzina Dacia, oamenii primeau case, în blocuri. Blocurile se înmulțeau, de la o lună la alta, pentru că se construia cu frenezia tipică dictaturilor mărețe.
Dacă lipseai o săptămână, te mirai cum a mai răsărit un bloc nou.
Oamenii, ca oamenii, s-au amestecat între ei, localnici cu ”venetici”, creând o lumea nouă a Mioveniului, o lume în care orașul se construia sârguincios pe sine, cu propriile istorii și povești de viață, amuzante de multe ori și dure câteodată, motiv pentru care, nesigur într-o vreme, Mioveniul își căpătase renumele ”Micul Dallas”.
Una dintre poveștile adevărate, deși are un sfârșit tragic, nu a putut scăpa neatinsă de ironia hâtrilor din Micul Dallas, care o mai povestesc și acum, pentru a se amuza.
Ion era un tânăr, ce trebuie să fi avut în jur de 20 ani. Venea la o familie bântuită de ghinion, căreia i se spunea ”Mafia” în oraș, mai mult pentru zgomotoasele scandaluri interne, condimentate uneori cu întepături de cuțite, aduse în scenă de niște ciobani, ce vizitau familia la apartamentul din blocul N1.
Spre lăsarea serii, după incursiunea clasică în apartamentul ”Mafiei”, de lângă Școala Veche, Ion a încălecat bicicleta Ucraina, care pe atunci era rusească, cu gândul să-și completeze ciclul zilnic al alcoolizării la ”Miron”, o cârciumă a vremii, aflată în zona Robea – magazinul Penny de acum.
Pe culorile de jar ale cerului de apus, un avion utilitar care își căznea motorul deasupra orașului, parcă pentru a-i strica liniștea, i-a furat privirea și atenția biciclistului Ion, ce pedala vârtos, pe unde e Catedrala acum. Orașul-șantier i-a deschis în cale șanțul unui canal, săpat pentru o conductă mare.
Bietul Ion, cu ochii la avion, a aterizat cu Ucraina peste conductă, frângându-și gâtul, letal.
A rămas in memoria colectivă a partenerilor de cârciumă, la care nu a mai ajuns din acea seară, ca prima victimă a unui accident aviatic petrecut în Mioveni…
Parcă pentru a completa acest ghinion, câțiva ani mai târziu, unul dintre bărbații familei din blocul N1, a devenit prima victimă a unui bizar accident de sanie, după ce, într-o iarnă s-a urcat cu picioarele pe o sanie, ținută în balconul deschis și înghețat, pentru a agăța ceva pe o sârmă. Sania i-a fugit de sub picioare și bietul om a căzut din balconul de la etajul I, direct în cap, frângându-și letal, la fel ca Ion, gâtul.
Dacă nu credeți, întrebați-l pe Orlando! Viața bate filmul…
2 comentarii
Cine naiba e Orlando?
Orlando este cel care mi-a spus despre întâmplare, vecin cu Mafia. Dincolo de asta, este un artist local cunoscut. El a creat statuia lui Constantin Stroe de pe platoul Casei de Cultură. Și, nu în ultimul rând, este cel mai mișto om pe care îl cunosc.