Deputatul PSD Simona Bucura Oprescu atrage atenţia privind riscul îmbolnăvirii copiilor care intră în colectivitate pe fondul scăderii ponderii persoanelor vaccinate împotriva unor boli care fac ravagii în România. Pornind de la cazuri concrete din Argeş, parlamentarul PSD a făcut o interpelare pe adresa ministrului Sănătăţii privind triajul epidemiologic în şcoli şi grădiniţe.
,,Se impun norme noi în privinţa triajului, mai ales în contextul în care sunt părinţi care nu îşi vaccinează copiii şi care pun, astfel, în pericol şi alţi elevi. Sănătatea este prioritate naţională, iar copiii reprezintă viitorul nostru. Aşadar, sănătatea celor mici ar trebui să fie în prim-plan şi să nu lăsăm nimic la voia întâmplării. În acest sens, consider că este nevoie de modificarea legislaţiei care să asigure o protecţie mai bună copiilor care intră în colectivităţi. Vă întreb: Aveţi în vedere astfel de măsuri? Dacă da, care sunt acestea?" – sunt întrebările adresate de către Simona Bucura Oprescu, întrebări la care ministrul Sănătăţii nu a dat, deocamdată, nicin răspuns. Iar când îl va da, sunt mari şanse să fie unul… de dragul de a fid at şi pentru că legislaţia impune.