3,5K
Sâmbătă, 15 decembrie, copiii aflați în terapie la Asociația ”Zâmbește și Dăruiește” din Mioveni au avut parte de o plăcută surpriză. Într-o activitate organizată de Slujitorii Catedralei Sfinții Apostoli Petru și Pavel Mioveni, prin sectorul Social Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, părintele consilier Andrei Diaconescu a avut inițiativa de a veni în sprijinul copiilor, în pragul marelui Praznic al Nașterii Domnului.
Copiii i-au așteptat pe slujitorii bisericii în jurul bradului de Crăciun și le-au cântat colinde.
Au fost răsplătiți cu daruri și cu un emoționant colind cântat pe trei voci, care i-a impresionat pe cei mici și pe cei mari, deopotrivă.
Discuțiile cu copiii au curs firesc și au demonstrat că prezența caldă a preoților i-a bucurat sincer.
Părintele Diaconescu i-a invitat pe copii să meargă împreună cu colindul în ajunul Crăciunului
Secvențe video