La intrarea în Petroșani dinspre Defileul Jiului, printre clădiri cu fațade vechi și crăpate, de cărămidă și bolțari, foste ale Regiei huilei, regie care și-a dat obștescul sfârșit, vezi trei case mari, ce mari, uriașe, albe, cu terase vaste la etajul întâi pe care joacă fotbal puradei veseli și gălăgioși. Una pe dreapta și două pe stânga șoselei de centură.

Din autobuzul care merge spre Timișoara, o fetiță exclamă: „Mami, mami, uite trei palate la fel!” „Nu sunt palate, zice mama, sunt case de cultură”. „Nu pot fi case de cultură la marginea orașului”, își dă cu părerea o bătrână vecină de scaun. Desigur, că nu pot fi case de cultură, îți zici tu în sine-ți, că nu vrei să intervii în discuția fetelor. Știi de la prietenul tău scriitor din Petroșani că sunt mai curând case de incultură.

Sunt căsoaiele dințosului Nicolae Guță, așa-numitul rege al manelelor, căsoaiele în care trebuie să locuiască foarte confortabil nevestele lui legitime, foste legitime sau ilegitime, unele oacheșe, altele brunete, dar și unele roșcate sau blonde, mamele celor 14-15 copii ai vedetei; „să moară dujmanii mei!”

Casele au deschidere lată la stradă, însă lungimea lor în adâncul curților nu prea poate fi cuprinsă cu privirea. Dar, manelistul mai are două blocuri în construcție prin oraș pentru spații comerciale. Și ce-o mai avea prin țară, că el nu prea stă pe-acasă, firește. În urmă cu câțiva ani a avut închiriat pe luni de zile subsolul Teatrului I. D. Sârbu din oraș (actuala Sală Studio) din care a făcut restaurant cu manele non stop, desigur.

Și toate astea cu bani câștigați la nunți, botezuri, paranghelii. Bani fără număr, fără număr de la nașul, de la socrul mare, de la băieții de băieți, că prostia&fudulia se plătesc gras și fără taxe și impozite ca la tot cetățeanul de rând.

„Nu sunt case de cultură, mai zice bătrânica din autobuzul de București-Timișoara, pentru că nu au firmă deasupra”. Are dreptate. Pe zidurile mari și albe nu scrie nimic. Dar pe toate ar putea fi scris cu litere de marmură neagră: „Trăiască confuzia de valori!” Și: „Prostia produce bani mulți, fără număr, fără număr!…”