Aparatură medicală vitală, în valoare de peste 32.000 dolari, achiziționată de Cluburile din Familia Rotary Pitești, donată Spitalului Județean de Urgență Argeș și Spitalului de Pediatrie Pitești
Joi, 25 aprilie 2019, a fost predată aparatura medicală achiziționată în cadrul proiectului V.L.A.D. – „Viață Luptă Angajament Dăruire”, de către Cluburile din Familia Rotary Pitești, în mandatul 2018-2019.
Astfel, au fost donate Secției A.T.I. (Anestezie Terapie Intensivă) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Argeș un Electroencefalograf (EEG) cu 32 de canale și un Videobronhoscop flexibil, ambele fiind achiziționate de Clubul Rotary Pitești, iar Spitalului de Pediatrie Pitești i-au fost donate un Aparat laser portabil, non-contact, pentru Vizualizare (accentuare) Vene, achiziționat de Cluburile Rotary și RotaKids Pitești, un Spirometru pediatric, achiziționat de Clubul Interact Pitești și un Electrocardiograf (EKG) portabil cu printare pe 3 canale, achiziționat de Clubul Rotaract Pitești. Valoarea totală a aparaturii medicale donate depășește suma de 32.000 de dolari.
De asemenea, pentru personalul medical ce va utiliza noile dispozitive a fost organizat și training de către specialiștii importatorului de echipamente medicale.
Toate fondurile pentru implementarea acestui proiect au fost obținute exclusiv din surse private: contribuții ale membrilor, sponsorizări și donații ale prietenilor, prin participarea la evenimentele organizate de Cluburile din Familia Rotary Pitești.
Voluntarii Clubului Rotary Pitești au vârste de peste 30 de ani, cei ai Rotaract Pitești între 18 și 30 de ani, cei ai Interact Pitești între 12 și 18 ani, iar cei ai RotaKids Pitești între 7 și 12 ani.
În anul 2015, Clubul Rotary Pitești a inițiat proiectul V.L.A.D. – „Viață Luptă Angajament Dăruire”, în cadrul căruia și-a propus modernizarea și dotarea unităților sanitare din Județul Argeș cu aparatură de ultimă generație.
Astfel, în 2016, a fost modernizat un salon și au fost achiziționate mai multe dispozitive medicale pentru Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Argeș.
În 2017 a fost achiziționat un Ecograf pentru Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Argeș.
În primăvara anului 2018 au fost achiziționate un Ventilator nazal pentru terapie intensivă neonatală pentru Secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Argeș și un Electrocardiograf portabil (EKG) pentru Complexul de tip Familial Valea Mare din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș.
Clubul Rotary Pitești a fost înființat în data de 5 mai 1998, fiind parte din Rotary International District 2241 – România și Republica Moldova.
Primul Club Rotary a fost înființat în anul 1905 în Chicago – S.U.A., iar în prezent Rotary International este cea mai mare organizație mondială creată pentru a servi, fiind compusă din peste 35.600 de cluburi în mai mult de 200 de țări și arii geografice, ai cărei peste 1,2 milioane de membri formează o rețea globală de lideri de comunități, de profesiuni sau antreprenori, care își dedică în mod voluntar timpul și talentele servirii comunității lor și celor aflați în nevoie din întreaga lume, pentru a rezolva probleme și a face schimbări pozitive și durabile, în spiritul valorilor etice înalte și al bunei înțelegeri.
Cluburile din Familia Rotary Pitești (Rotary, Rotaract, Interact și RotaKids) vă mulțumesc și de această dată pentru tot sprijinul acordat în desfășurarea proiectelor în care ați fost alături de noi.
ÎMPREUNĂ putem construi o lume mai bună!
VĂ MULȚUMIM!