Dacia Mioveni a avut o sarcină ușoară astăzi în turul preliminar al Cupei României Fan Courier la handbal feminin. Victima programată de sorți la execuția cu public a fost ACS SC 181 SSP București, echipa lui Maximilian Gavrilă, cel care avea să urmărească, în general blazat, zbaterile tinerelor jucătoare venite de pe locul 6 al seriei B din divizia A.
Dacia a accelerat încă de la începutul meciului, când, după 1-1 în minutul 2, a marcat o serie de 6 goluri în 5 minute, 5 dintre acestea fiind înscrise de Sladana Prelevic, care a dat dovadă de o dispoziție mare de joc, în condițiile în care s-a distrat cu apărarea adversă marcând de 9 ori până în minutul 18 (2 goluri din 7 metri). A fost trimisă pe banca de rezervare a forțelor pentru meciul serios din 2 noiembrie de la Ploiești, când Dacia va întâlni Activul local, o echipă care i-a pus gând rău și-i suflă-n ceafă de pe locul 2 al seriei, la o victorie distanță.
Handbalistele Mioveniului au jucat relaxate și au terminat prima repriză la 10 goluri avans. Apărarea a recuperat multe mingi și a trimis multe mingi lungi pentru contraatacuri, care s-au soldat de cele mai multe ori cu gol. Este genul de fază în care Speedy Gonzales, Norica Pârvulescu, se simte ca peștele în apă, așa încât a reușit 7 goluri astăzi. 4 goluri a marcat Elena Deaconu ”Motoreta”, la fel ca puternica Ioana Toader.
Diana Constantinescu a marcat, la fel ca Sladana, nouă goluri. Concurența pe extrema stângă face minuni. Roxana Cîrjan a încheiat cu 3 goluri și a jucat bine în apărare. Anca Onicaș și-a făcut bine, ca de obicei, treaba în apărare și am văzut-o cu strângere de inimă asumându-și șuturi la poartă, chiar dacă ne-a cam exasperat cu ratările în multe meciuri. De data asta, au fost ghiulele expediate peste apărare, de la înălțimea pe care Anca o are și fără a se mai deranja să sară pentru șut. A lovit în două faze transversala și tot ea a recuperat, înscriind.
Panzerul Geanina Nițu a dat 2 goluri și Daniela Necula a încheiat lista marcatorilor cu 1 gol din cele 42 câte a înscris Dacia în acest meci.
Oaspeții au reușit să marcheze de 20 de ori.
Suporterii Daciei au cântat și s-au distrat, ca de obicei.
S-au strâns mâini, fără supărare, pentru că toată lumea știa cine merge mai departe după acest meci.
Dacia începe să arate ca o echipă matură și sperăm ca Marius Dănuleț și Daniel Gheorghe să contribuie solidar la creșterea nivelului de joc al echipei, astfel încât pretenția de Liga Florilor să nu mai mire pe nimeni.
Din fericire, vom avea foarte repede, la Ploiești, un etalon care ne va arăta ce poate această echipă.