Astăzi a fost o zi plină cu handbal la Sala Sporturilor Mioveni. De la ora 10:00, 45 tineri arbitri din toată țara au participat la programul de pregătire “Pasiune pentru handbal, chemare pentru arbitraj”
În a doua zi a Trofeului Carpați Niro, s-au întâlnit, de la ora 14:30, selecționatele Georgiei și Turciei.
Jocul a fost câștigat de Georgia, scor 32-27 (19-11). Giorgi Tskhovrebadze a înscris 13 goluri și trage din nou semnalul pentru apărarea României, care va trebui să-l blocheze inteligent în jocul din ultima zi a Turneului, programat duminică de la ora 17:30.
În al doilea joc al zilei, România – Serbia a fost un meci în care s-au văzut ambițiile antrenorilor sârbi, Dalibor Cutura și Isacovik Marko, care i-au fost unul antrenor și altul coleg antrenorului selecționatei României, George Buricea.
Așa cum era de așteptat, a fost un joc foarte disputat, început în forță de echipa Serbiei, care avea să fie în avantaj până în ultimele două minute ale meciului.
Prima repriză s-a încheiat cu scorul 11-16.
La fel ca în jocul cu Polonia, din preliminariile Campionatului European din 2026 (scor 27-28), tânăra echipă a României a reușit să marcheze mai mult decât adversarii în repriza secundă, reușind un egal muncit, într-un joc care a făcut deliciul publicului prezent la Sala Sporturilor, public ce a plecat cu adevărat câștigător de la această alternativă agreabilă de petrecere a timpului liber (foarte generos în aceste zile de început de an)
Video atmosferă România – Serbia
Duminică 05 ianuarie, de la ora 14:30 Serbia joacă cu Turcia și își va aduna cu siguranță o zestre importantă la golaveraj, care să-i permită să se întoarcă acasă cu Trofeul Carpați 2025, iar România va juca cu Georgia, de la ora 17:30, într-un meci care va fi, cu siguranță foarte spectaculos.
ROMÂNIA – SERBIA 31-31 (11-16) Arbitri: Cristina Lovin / Simona Stancu
România: Iancu (7/26), Rusu (4/14) – Buzle 7/9, C. Dedu 6/8, Grigore 4/4, Drăgan 3/5, Andrei 3/5, Nistor 3/3 (toate din 7m), Botea 1/6, Stanciuc 1/2, Radu 1/4, Vereș 1/1, Nagy 1/1, Stănescu 0/2, Trif 0/1, Caba. Antrenori: George Buricea, Ionuț Georgescu, Rudi Stănescu.