După ce în meciul precedent tigrii AS Colibași au pierdut cu 4-2, deși au condus CS Albota cu 2-0 și au avut, mai mult de o repriză, un om în plus, astăzi, etapa 19 a ligii a IV-a județene le-a adus pe stadionul Făget tânăra echipă a celor de la CS Sporting Pitești.
Vremea a fost excelentă pentru fotbal, jucătorii pregătiți pentru ploaia de goluri, iar peisajul oferit de cadrul natural în care e amplasat stadionul a fost o recompensă suplimentară, pe lângă spectacolul din teren și cel din pseudo-tribune.
Localnicii din cartierul Făget au profitat de această alternativă de a-și consuma timpul liber al zilei de duminică și au venit la meci, bine-dispuși.
Oaspeții le-au arătat repede tigrilor din Colibași că e treabă serioasă și le-au vârât mingea în ațele porții, prin Ionuț Neamțu, care a deschis scorul în minutul cu același număr ca cel de pe tricou, 10.
Haita tigrilor s-a năpustit oarecum haotic spre oaspeți și păreau să aibă, din nou, o zi cu zbateri fără finalizare. Experiența lui Ilie Baicu s-a activat fericit în minutul 33, acesta lămurind, cu un șut sec, o fază cam bâlbâită, în interiorul careului advers.
3 minute mai târziu, Petrică Marius marchează pentru 2 la 1.
Oaspeții țin pasul și egalează prin Dobrescu Radu, cu un minut înainte de finalul primei reprize.
Scorul pauzei a fost, așadar, 2-2 și se anunța un meci echilibrat, cu emoții pentru gazde.
La reluare, meciul s-a relansat cu aceeași intensitate și Marius Ghițulescu a înscris pentru 3-2, în minutul 53, după care Nicolae Popescu a dus scorul la 4-2, în minutul 60.
Jucătorii celor de Sporting Pitești au reușit să ajungă și ei, de multe ori în fața golului, dar finalizările au lăsat de dorit. Marius Ghițulescu duce scorul la 5-2,după ce marchează al doilea gol pe persoană fizică, în minutul 64.
Neamțu Ionuț îi urmează exemplul și reduce diferența, în minutul 75 (5-3), după care face hattrick-ul, în minutul 78, redând oaspeților speranța în egalare(5-4).
Antrenorul Diaconescu îi oferă tânărului portar, Mădălin Nițu, șansa de a-și petrece în teren ultimele 10 minute de joc rămase până la sfârșitul partidei. Decizia avea să fie rapid penalizată de veteranul Ilie Baicu, care, văzându-l ieșit din poartă, a profitat de lipsa de experiență a tânărului portar, și a plasat o minge cu rază lungă de acțiune, teleghidată de la mijlocul terenului exact sub transversala porții, înscriind încă un gol antologic pentru frumoasa lui carieră fotbalistică.(vezi video)
S-a terminat 6-4. Poartă-n casă! Tigrii fac 29 de puncte și urcă un loc, până pe 7.
De remarcat că Omul-Galerie, suporterul total, nu a fost prezent la acest meci. Mare fan al Rapidului, se antrena încă de acum două săptămâni pentru meciul de pomină dintre Steaua și Rapid, de aseară. E posibil să se fi întors indisponibil vocal pentru a-și mai putea susține tigrii de acasă…
AS Colibași
Bucur Liviu, Nicu Florian, Nițescu Mirel, Tănase Marius, Mandu Alin, Goriuc Alexandru, Șomoiag Emanuel-căpitan, Popescu Nicolae, Baicu Ilie, Petrică Marius, Ghițulescu Marius. R Stanciu Florin, Tutunaru Romeo, Tudose Andrei, Popa Ionuț, Teodorescu George. Antrenor Vasile Mihăilă
CS Sporting Pitești
Nicolescu Ricardo, Maxim Cătălin, Bodârlan Alexandru, Bălan Vlad, Grosu Cătălin, Olteanu Răzvan, Nuță Andrei, Neamțu Ionuț-căpitan, Chiriță Gabriel, Dobrescu Radu, Munteanu Vali R: Nițu Mădălin -portar, Oprișa Bogdan, Dinu Răzvan, Ardeleanu George Antrenor Diaconescu Lucian
Au arbitrat: Militaru Mihai-Iulian (Pitești)-centru, Neacșu George Florin (Câmpulung) și Cosmescu Constantin Cristian (Vitomirești). Observator Ion Ionescu (Suseni)
Secvențe video partidă: