Pitesteanul Adrian Mutu ar putea sa spuna adio carierei de fotbalist daca pana maine, 31 august, nu va plati datoria de 17.173.990 catre clubul englez de fotbal – Chelsea, club ce ar putea cere FIFA suspendarea jucatorului, informeaza 9AM.
Potrivit publicatiei italiene ,,La Nazione”, citata de NewsIn, ,,Adrian Mutu risca de luni sa nu mai joace fotbal. Jucatorul vrea sa faca apel la Tribunalul Federal din Elvetia impotriva deciziei TAS, dar Chelsea i-a acordat un ultimatum pana la 31 august, iar clubul detinut de Abramovici poate cere Federatiei Internationale de Fotbal suspendarea lui Mutu in cazul in care nu plateste nimic din suma de 17.173.990 de euro, la care se adauga o dobanda anuala de 5 procente. (…) Fiorentina incearca sa-l ajute pe Mutu alaturi de presedintele Federatiei Italiene de Fotbal, a sindicatului fotbalistilor sau a presedintelui UEFA, Michel Platini. Familia Della Valle este constienta de situatie, nu vrea sa-l piarda pe Mutu si vrea sa-l ajute pe acesta incercand sa gaseasca o solutie.”
Sursa foto: Sportlive.ro