Prognoza meteo ne-a înșelat, amenințându-ne cu ploaie la ora meciului de azi dintre AS Colibași și Viitorul Ștefănești 2007, în Cupa României la Fotbal, sferturile fazei județene. Jucătorii din Colibași nu au trădat nici astăzi fotbalul și au dezlănțuit ploaia de goluri promisă, de care ne era dor, după lunga pauză de iarnă.
Meciul s-a jucat pe terenul sintetic de la Grupul Școlar Colibași, pentru a proteja gazonul terenului cu iarbă, care era îmbibat cu apă.
Ca atare, galeriile celor două echipe nu s-au putut bucura de beneficiile vreunei tribune și au urmărit meciul prin gardul de sârmă care delimitează acest cochet teren.
Asta nu i-a împiedicat deloc să-și susțină vehement favoriții, în ciuda frigului apăsător, accentuat de vântul iute, care nu mai e atenuat de copacii pădurii din vecinătatea stadionului, pe motiv că pădurea a dispărut, cu tot cu copaci. Dealtfel, în multe momente, scandările galeriilor au fost acoperite de sunetul drujbelor care potriveau foștii copaci pentru a fi încărcați în camioane.
Temerea noastră legată de afișarea scorului a fost îndreptățită, pentru că administratorii acestui teren au mizat pe memoria și buna credință a publicului, neavând tabelă de marcaj. Chiar dacă a fost gândit ca un teren de antrenament, aici se dispută şi multe întâlniri oficiale, la juniori, etc. Primarul Georgescu, prezent la meci, a promis că se va ocupa personal de rezolvarea acestei situații generatoare de confuzie, așa cum a făcut-o și pentru celălalt teren, pe care nu s-a putut juca astăzi.
Pentru a înlătura acest impediment, jucătorii AS Colibași au ținut să consemneze gestual scorul final:
A fost un început greu, pentru că adversarii din Ștefănești vin din liga a IV-a, unde au încheiat turul pe locul III. Dealtfel, au și condus meciul o bună parte din timp. În minutul 29 al primei reprize, Florin Daniel a deschis scorul, cu o superbă execuție din lovitură liberă, în vinclul porții, la care portarul din Colibași a asistat neputincios.
Colibășenii și-au reconsiderat poziția în minutul 69, când au reușit să-și surprindă partenerii de joc, egalând prin golul înscris de Nicu Florian. Imediat, în minutul 70, Tanase Cristian a marcat pentru 2-1. Lazăr Ovidiu a marcat două goluri, în minutul 72 și 89, inclusiv din penalty. Scorul final al partidei a fost 4-2 pentru AS Colibași. Veteranul Ilie Baicu a jucat tot meciul, fiind extrem de bătăios și la fel de util echipei.
ASC-ul merge mai departe în această competiție, după ce a eliminat echipele CS Domnești (scor 5-1), AS Poiana Lacului (scor 8-0!) și ACS Unirea Bascov (scor 7-5, după penalty)
În această fază a competiției au mai jucat AS Viitorul Lunca Corbului – CS Sporting Pitești (scor 2-2, 4-6 după penalty) și AS Lerești – ACS Basarabi Curtea de Argeș (scor 7-0). Partida CS Atletic Bradu II – CS Rucăr a fost amânată.
Secvențe meci: