Englezii au pornit ca din tun la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar și au învins Iranul cu scorul de 6-2.
Primul eveniment major a fost în minutul 7 al meciului, când portarul iranielilor, Alireza Beiranvand, s-a ciocnit cap în cap cu un coechipier, Berianvand a primit îngrijiri medicale minute bune pe teren. După 10 minute, meciul s-a reluat, portarul nu a putut sta mai mult de două minute pe teren, atunci când a amețit și s-a întins pe gazon. Portarul a fost schimbat cu Hossein Hosseini și a plecat spre spital pentru investigații amănunțite.
Primul gol a venit în minutul 35, atunci când puștiul de 19 ani, Jude Bellingham a reluat cu capul centrarea primită de la Luke Shaw.
Al doilea gol a venit în minutul 43, când Harry Maguire a reluat cu capul din careu către Bukayo Saka, iar atacantul lui Arsenal a șutat din prima cu piciorul stâng.
Raheem Sterling, jucătorul născut în Jamaica, a consemnat scorul pauzei în minutul 45+1 după pasa în careu primită de la Harry Kane. Așadar, scor la pauză 3-0 în favoarea englezilor.
În minutul 62, același atacant al tunarilor, Bukayo Saka, înscrie în poarta apărată de Hosseini după ce primește pasa decisivă de la Raheem Sterling, driblează în careu și șutează la colțul lung.
Doar trei minute mai târziu, vine și replica iranienilor prin Taremi, acesta primește o pasă excelentă în careu de la Gholizadeh și marchează cu ajutorul barei transversale.
Englezii nu au rămas datori, Marcus Rashford primește o pasă perfectă de la Harry Kane, pătrunde în careu și marchează pe contra atac.
În minutul 90, englezii scapă din nou pe contra atac, Callum Wilson în servește decisiv pe Jack Grealish care îndeplinește o simplă formalitate..
Ultimul gol al întâlnirii este semnat de același iranian Taremi, acesta înscrie din penalty în minutul 90+13!
Pentru englezi urmează meciuri mult mai dificile împotriva americanilor și a galezilor.
În urma celor arătate în această partidă, iranienii par a fi victimă sigură în această grupă!
Sursa foto: Facebook World Cup