Anticipând rezultatul meciului dintre Anglia și Iran, din primul joc al zilei la Cupa Mondială, pregătisem un titlu haios, gen, ”Dronele iraniene au fost ușor doborâte de englezi”, dar fotbaliștii iranieni m-au convins că nu merită să fie asociați cu regimul absurd ce guvernează dictatorial Iranul și care sprijină militar războiul pornit de Rusia, o altă țară confiscată de un dictator scelerat, în Ucraina.
Țara care a inventat fotbalul a câștigat, întradevăr, într-un meci pe care l-a dominat categoric, încheiat cu scorul 6-2, dar adevărații eroi ai întâlnirii au fost modeștii fotbaliști iranieni, pentru că au dat dovadă de un curaj nebunesc.
La deschiderea oficială a meciului, în momentul intonării imnului, fotbaliștii iranieni nu au cântat deloc, protestând astfel față de represiunile din țara natală.. Tăcerea lor este modul de a protesta față de represiunile din țara natală.
Suporterii iranieni prezenți la meci au huiduit puternic pe parcursul intonării imnului de stat și au agitat pancarte pe care scria ”Femeie, viață, libertate”.
SPAȚIU PUBLICITAR
După cum se știe în iran a pornit o puternică revoltă populară, după ce o tânără de 22 de ani a murit în arestul poliției care o reținuse pentru că a refuzat să poarte correct hijabul. Autoritățile iraniene au reacționat cu brutalitate la revoltele populare.
Activiștii iranieni le-ar fi cerut fotbaliștilor din echipa națională: ”Nu cântați imnul în semn de protest, nu vă bucurați la goluri, ca să se vadă că sunteți alături de popor!”
Jurnalistul Borzou Daragahi a explicat la ce s-au expus fotbaliștii iranieni prin gestul lor:
”Băieții ăștia riscă enorm! Regimul a emis mandate de arestare pe numele legendelor din fotbal care au vorbit împotriva lui și a încarcerat mai multe actrițe doar pentru că au apărut fără hijab în public. Cum vor fi ei tratați la întoarcerea în țară, pe aeroportul din Teheran?”
Pentru o simplă referință la modul cum judecă autoritatea iraniană revolta împotriva regimului, este de ajuns exemplul legendarului fotbalist cu origini azere, Ali Daei (53 de ani), cel mai bun marcator din istoria Iranului, care a fost condamnat la moarte în Iran, pentru că a participat în luna octombrie a acestui an la proteste în orașul Saqqez.
Foto- Profimedia
Pentru gestul lor, fotbaliștii iranieni merită tot respectul conaționalilor și al întregii lumi libere, iar fotbalul devine în acest caz doar un pretext pentru a atrage atenția asupra unor tragedii generate de habotnicia religioasă și nebunia unor regimuri de putere cu gândire medievală.
