Secţiile de handbal, volei şi tenis ale Clubului Sportiv Dacia Mioveni 2012 vor participa la sfârşitul acestei săptămâni în competiţii importante.
Astfel, echipa de Handbal Junioare III a Clubului Sportiv Dacia Mioveni 2012, antrenată de Silvia Purice, va susţine la Vâlcea – Turneul II de Sală.
Vineri, 9 decembrie, de la ora 12:30, echipa din Mioveni va juca cu echipa Gr. Sc. Energetic Rm. Vâlcea, iar sâmbătă, de la ora 13:30, se va disputa meciul cu C.S Chimia Rm. Vâlcea.
Echipa de volei – cadete, antrenată de Valeriu Fianu, va sustine duminică, 11.12.2016, etapa a VI-a din Campionatul Naţional de Volei, Seria E, cu CET CNMB Rm. Vâlcea.
Partida se va desfăşura de la ora 12:00, în sala de sport a Şcolii “Liviu Rebreanu”.
De asemenea, tenismenii antrenati de Robert Bina, respectiv: Flavia Ogrezeanu, Alberto Nuţă şi Matei Seciu, au fost selecţionati să participe la cea mai importanta competiţie organizată de MPG Tenis 10 – TURNEUL CAMPIONILOR, ediţia a VII-a( unde participă cei mai buni 121 de sportivi din ţară şi străinătate).
Şi sportivii Alexandru Istrate şi Ilie Havier vor participa în perioada 10-16 decembrie 2016, la Vâlcea, la o competiţie organizată de Federaţia Română de Tenis – Turneul Vasineacşu, iar Mihai Ciungu va concura la Bucureşti în cadrul competiţiei FRT – “Cupa ATH” .
Conducerea clubului le urează mult succes.