Marius Frâncu Sebastian are 8 ani și este legitimat la secţia de şah a CS Dacia Mioveni 2012.
La cel mai recent concurs la care a participat, Campionatul Judeţean de Şah, ce s-a desfăşurat la Piteşti, a câștigat medalia de argint la categoria sa de vârstă, spre marea bucurie a antrenorului Mihail Şerban, care îl susține din toată inima.
De asemenea, la categoria seniori şi antrenorul Mihail Şerban a ieşit tot vicecampion judeţean.
Reamintim că secţia de şah a luat fiinţă în noiembrie 2016, iar conducerea clubului şi-a dorit să atragă cât mai mulți elevi, să-i determine să renunţe la calculatoare şi tablete, pentru a se întrece, onest, cu tabla de șah și adversarul în față.
Obiectivul a fost ca în 2-3 ani, la Mioveni, să existe și la șah campioni judeţeni şi naționali şi iată că această dorinţă începe să devină o frumoasă realitate.