După ce în etapa precedentă au săvârșit călătoria de plăcere la Odorheiu Secuiesc, unde era cât pe ce să aibă o neplăcere pe fondul relaxării exagerate, handbalistele Mioveniului au făcut astăzi o nouă deplasare la Rm. Vâlcea, pentru a înfrunta exuberanta echipă a Naționalului.
A fost un meci pe care Dacia l-a abordat mult mai serios, făcând 5-1 în minutul 6.
Concentrate, dar cu gândul la derbiul de miercuri cu Bufnițele prahovene de la Ploiești, mai experimentatele jucătoare ale Mioveniului nu au lăsat dubii în privința câștigătoarei pe tot parcursul întâlnirii.
Jucătoarele Mariei Rădoi, mult mai crude, au avut zvâcniri, ici și colo, dar nu au reușit să treacă prea ușor de apărarea masivă a Daciei, întărită de paradele eficiente ale Ionicăi Munteanu.
Cu șuturi calibrate mult mai bine pe spațiul porții, comparativ cu ultimele meciuri, Dacia s-a distanțat la zece goluri până la pauză (10-20).
În repriza secundă Daniel Gheorghe a rulat aproape toate jucătoarele din lot, reușind să păstreze un confortabil avantaj pe tabela de marcaj. A experimentat scheme și noi așezări în teren, pe care însă nu le voi descrie de teamă că o să citească și Florin Ciupitu acest articol :) ..
Meciul s-a încheiat 24-33 și Dacia are acum 6 puncte avans față de Activ, până sâmbătă, când Bufnițele vor face antrenamentul final la Odorheiul Secuiesc și vor reveni la 3 puncte sub Dacia, înaintea derbiului din cuibul ploieștean.
Și la meciul de astăzi matura galerie a Daciei, autointitulată ”Puriii veseli”, și-a încurajat frenetic favoritele, bucurându-se copilărește la fiecare gol.
La final au aclamat toți protagoniștii spectacolului sportiv, de la jucătoare, antrenor, echipa gazdă, până la ”directorul de transport” Viorel, șoferul autocarului responsabil cu deplasarea în bune condiții a echipei din Mioveni.
La meci a asistat și fosta internațională Luminița Huțupan Dinu, cea care a antrenat la Dacia Mioveni și care s-a bucurat să se revadă cu fostele eleve.
Pe Marius Dănuleț, celălalt fost antrenor vâlcean al Daciei, nu l-am văzut…
Roxana Cîrjan și Geanina Nițu, accidentatele Daciei, au urmărit din tribună partida.
Pe surse, am aflat că la Ploiești victoria în fața Daciei e sarcină clară (era să zic de partid), ceea ce înseamnă că gruparea prahoveană va depune un maximum de travaliu pentru a-și impresiona finanțatorii.
Național Rm Vâlcea
Elena Marica, Bianca Neacșu, Andreea Ailincăi (4g), Roberta Stamin (5g), Patricia Ghetu (1g), Alexia Gherghe (1g), Claudia Datcu, Cristina Sandu (1g), Alexandra Coman (7g), Diana Lixandroiu (2g), Patricia Mlecov, Romina Hărdăut (1g), Corina Lupe (2g)
Antrenor Maria Rădoi
CS Dacia Mioveni 2012
Andreea Stângă (4g), Andreea Dincu (3g), Daniela Toader (1g), Anca Onicaș (6g), Cătălina Ciolponea, Diana Constantinescu (6g), Mihaela Constantin, Ramona Dumitrache, Anisa Șerban, Norica Pîrvulescu (3g), Daniela Necula, Iulya Taran (5g), Antonia Dalea (tânăra jucătoare a spart gheața și a marcat pentru Mioveni 2 goluri – 1 din 7m), Ionica Munteanu, Alexandra Banciu (3g), Nicoleta Deaconu.
Antrenor Daniel Gheorghe
Citește și La Odorhei, handbalistele Daciei Mioveni au experimentat ”ținutul secuiesc”!…