Echipa de handbal feminin, CS Dacia Mioveni 2012, a avut astăzi, la Sala Sporturilor Trivale, din Pitești, primul antrenament oficial pentru noul sezon competițional.
După ce, în precedenta ediție de campionat, tânărul club din Mioveni a făcut o impresie frumoasă în Divizia A, terminând pe locul 3 și calificându-se, în premieră pentru handbalul feminin argeșean, la barajul pentru accederea în Liga Națională, oficialii clubului anunță, ca obiectiv cert, promovarea în Liga Florilor.
Meciurile barajului de la Cisnădie au arătat, destul de clar, că e nevoie ca echipa să fie întărită, pentru a putea face față cluburilor cu tradiție.
Prima mișcare a fost aducerea antrenorului Daniel Gheorghe pe banca tehnică, cel alături de care Dacia Mioveni a reușit performanțe notabile și în 2017, când ajungea la Turneul Final Junioare 1.
În lot au venit:
- Interul Carmen Veşca, de la CSM Slatina, jucătoare care a mai activat la Măgura Cisnădie.
- Anca Onicaş, inter, de la defuncta SCM Timisoara. Anca a fost jucătoare la HC Zalău, și a reușit o performanță notabilă în Spania, la Mecalia Atlético Guardés, cu care a câștigat, în premieră, titlul național.
- Diana Diaconu, portar de ligă națională, a jucat la CSM Slatina și la HC Zalău.
- Centrul echipei a fost întărit cu Anisa Șerban, venită de la CSM Ploiesti. Anisa a jucat și la CSS Tulcea.
De la echipă au plecat portarul Ancuța Moroianu și Ioana Stăncescu.
Așadar, Daniel Gheorghe a condus astăzi antrenamentul care a pus capăt vacanței intercompetiționale și a dat semnalul unui nou început.
Cu jucătoarele din garda veche a echipei a fost o reîntâlnire și un bun prilej de observație a evoluției fiecăreia.
Am remarcat reintegrarea în echipă a Anei Ciontoiu, care pare recuperată după problemele medicale ce au ținut-o în afara terenului de joc, o bună parte a campionatului trecut.
La meciul de astăzi au mai fost în teste un pivot și o extremă.
Președintele clubului, Adrian Ștefan, directorul sportiv, Constantin Ciobanu, au asistat la acest antrenament, alături de primarul Ion Georgescu, care așa cum știm, nu poate sta departe de handbal.
Prezența oficialilor din Mioveni la acest antrenament arată că echipa e puternic susținută, dar și că se așteaptă rezultate.
Fostul arbitru, Alexandru Isop, cel care a lăudat mereu dorința Mioveniului de a face performanță în handbal, a fost, deasemenea, în tribună, curios să vadă cum arată echipa, după ultimele schimbări.
După încălzire, Daniel Gheorghe a împărțit lotul în trei echipe, care au jucat între ele. Fiecare jucătoare a încercat să convingă, motiv pentru care s-a jucat destul de serios, pentru un meci de antrenament.
S-a transpirat mult, iar antrenorul a lăsat de înțeles că acesta este doar începutul…
Declarații Daniel Gheorghe
”Sunt bucuros că am revenit la această echipă, la care am ținut foarte mult. Sunt onorat de încrederea conducerii clubului, care a girat cu încrederea în mine, obiectivul de performanță stabilit.
La rândul meu, și eu am încredere în jucătoarele care sunt aici, pe care le cunosc foarte bine. Am reușit să facem și câteva transferuri, care ne vor ajuta extraordinar de mult. Îmi doresc enorm să fac performanță cu această echipă și … o voi face!
Ar fi extraordinar să promovăm în primul an! Campionatul se va desfășura în altă formulă competițională, vom juca de 4 ori cu aceeași echipă (tur-retur), sunt multe meciuri și trebuie să avem, nu doar un lot valoros, ci și numeros, pe tot parcursul campionatului. Vrem să ajungem în Turneul Final și acolo să ne batem, de la egal, la egal, cu orice echipă din Ligă.
Lotul va mai suferi modificări, chiar și pe parcursul campionatului, în funcție de necesitățile de joc și de comportamentul de joc al fetelor. Pot să vă spun că nu voi face rabat de la disciplină și nu voi tolera jucătoarele care nu trag în aceeași direcție cu echipa, indiferent de numele și valoarea lor.
Știu că la Mioveni handbalul este un sport iubit, motiv pentru care așteptăm publicul la meciuri. Sperăm să se rezolve cât mai repede și să se reia lucrările la Sala Sporturilor din Mioveni. Mi-aș dori enorm să promovăm și să jucăm în noua sală, care se anunță la nivel european, cu oamenii din Mioveni aproape. Eu am jucat pentru Pitești și sala era plină, iar suporterii ne purtau spre victorie, chiar și când jucam împotriva unor adversari mult mai bine cotați.
Vrem să facem la Mioveni o echipă care să reprezinte cu onoare și mândrie orașul!