FC Argeș a pierdut meciul jucat în deplasare împotriva Petrolului Ploiești!
Lupii galbeni au deschis scorul în minutul 13 prin Gicu Grozav care a fost servit perfect de Irobiso!
Acesta a fost și scorul pauzei, după o prestație slabă a celor două echipe.
Alb violeții au rămas în 10 oameni după eliminarea lui Alceus pentru cumulul de cartonașe galbene.
În minutul 84, Straton greșește și acordă o lovitură de la 11 m ploieștenilor, care înscriu prin Budescu.
Ca urmare a jocului slab al echipei și a lipsei de rezultate, Andrei Prepeliță a fost demis de Consiliul Director, care a ieșit cu un comunicat oficial după meciul de la Ploiești.
În următoarea perioadă, Constantin Schumacher se va ocupa de postul de antrenor principal.
În cele ce urmează vă atașăm comunicatul oficial emis de Consiliul Director al FC Argeș.
COMUNICAT OFICIAL
Consiliul Director (C.D.) al Clubului FC Argeş s-a întrunit în această seară, în şedinţă de urgentă, pentru a face o analiză a rezultatelor echipei după cele 15 partide (turul) disputate în Superligă, dar şi a rezultatului din meciul cu Minaur Baia Mare, din Cupa României. În afara evoluţiilor nesatisfăcătoare, în general, înregistrate de „alb-violeţi” în aceste partide şi parcursul slab din ultimele 10 partide oficiale (1 victorie, 3 egaluri şi 6 înfrângeri), în special, membrii C.D. au analizat şi actele de indisciplină înregistrate în ultima perioada şi „acoperite” de către antrenorii echipei, precum şi deficienţele de organizare care au condus la o stare de tensiune, atât în cadrul lotului, cât si în cadrul clubului si care pun în pericol îndeplinirea obiectivelor stabilite, de comun acord, atât de conducerea administrativă, cât şi de cea sportivă, pentru sezonul 2022-2023.
Printr-o decizie unanimă, C.D. a decis ca de mâine, marţi, 25 octombrie a.c., antrenorul Constantin Schumacher să fie singura persoană care va organiza şi va răspunde de programul de pregătire al echipei, care va avea libertatea să ia decizii tehnico-tactice şi să îşi desemneze colaboratorii şi care, de asemenea, va răspunde de rezultatele formaţiei noastre pentru perioada următoare.
Totodată, C.D. confirmă că asigură în continuare toate condiţiile de pregătire şi performanţă echipei, dar doreşte ca activitatea să se desfăşoare la un nivel ridicat de profesionalism şi implicare, atât din partea jucătorilor, cât şi a antrenorilor şi a personalului administrativ şi sportiv, cu respect faţă de tradiţia şi istoria FC Argeş şi în conformitate cu investiţiile făcute. Ignorarea publicului, a suporterilor şi a conducerii clubului nu pot fi tolerate la echipa fanion a Piteştiului, iar manifestările de nemulţun-Iire ale suporterilor echipei noastre şi numărul tot mai redus de spectatori prezenţi pe stadionul „Nicolae Dobrin” reprezintă adevăratul semnal de alarmă că echipa merge în direcţia greşită şi că este nevoie de o schimbare. lar concluzia este simplă: această schimbare trebuie făcută imediat şi priveşte, în primă fază, zona sportivă. După cum ştiţi deja, întreaga responsabilitate a strategiei de transferuri aparţine managerului lon Vlădoiu şi antrenorului Andrei Prepeliţă, conform condiţiilor impuse de cei doi pentru garantarea şi atingerea obiectivelor de performanţă, dar şi de eficientizare a bugetului în acest sezon. În încheiere, C.D. asigură că va face tot posibilul să satisfacă dorinţa piteştenilor de a vedea fotbal de calitate şi că va încerca să coopteze la FC Argeş persoane profesioniste, care să respecte clubul, istoria, tradiţia şi suporterii.
Sursa foto: Facebook Fotbal Club Argeș Pitești , Andrei Prepeliță / Foto: Sport Pictures