158
FC Argeș Volei a jucat primul meci pe teren propriu după promovarea în Divizia A1! Din păcate pentru echipa condusă de Bogdan Paul, a fost un eșec împotriva CSM Târgoviște, echipă ce evoluează în Champions League!
Cea mai bună jucătoare a piteștencelor a fost din nou bulgăroaica Merelin Nikolova care a adus 13 puncte pentru echipa sa.
Bjelica și Lamprousi s-a remarcat de la oaspete, cu 13, respectiv 11 puncte!
Primul set a fost unul disputat, terminându-se în favoarea oaspeților cu scorul de 25-23.
Oaspetele au început mai bine al doilea set, piteștencele au revenit, aducând egalitatea pe tabelă, dar CSM Târgoviște a fost echipa mai lucidă, reușind să închidă setul la scorul de 25-18.
În al treilea set s-a mers cap la cap până la scorul de 7-8, când Târgoviște a rupt ritmul și a reușit un parțial de 9-2.
Setul s-a încheiat cu scorul de 25-16!
Antrenorii celor două echipe au declarat la finalul jocului:
Bogdan Paul:
„M-am așteptat să fie un meci foarte greu pentru că CSM Târgoviște este o echipă foarte bună, chiar dacă a avut sincope până în acest moment în desfășurarea jocurilor. Este o echipă care gestionează foarte bine momentele în care are avantaj, lucrul acesta s-a întâmplat și astăzi, au revenit când a trebuit, au făcut avantajul și diferența în momentele importante din joc.Mă bucur că am reușit să ținem ritmul în multe momente, individual au fost niște execuții care mă încântă și faptul că ce am lucrat la antrenament, până în acest moment se valorifică în unele momente de joc. Serviciul este un element la care am lucrat foarte mult și la care am solicitat în ultima vreme concentrare maximă și se pare că reușim să gestionăm anumite momente importante.”
Giovanni Caprara:
„Înainte de toate suntem fericite pentru că în timpul meciului am prestat un joc solid, a fost un meci dificil pentru ca FC Argeș a servit foarte bine, au trei jucătoare care sunt foarte bune la serviciu. Mi-am făcut griji pentru preluare dar în final a fost ok. Suntem doar la început, suntem o echipă nouă. Sper că vom juca mai bine de la meci la meci și să ne îmbunătățim jocul pentru ca acum nu arătăm prea bine.”
Sursa foto: Facebook FC Argeș Volei