178
FCSB a disputat, miercuri, un meci amical cu CS Mioveni.
Vicecampioana României s-a impus cu 1-0, dar din lot a lipsit Florinel Coman. Potrivit informaţiilor obţinute, mijlocaşul nu a fost nici măcar pe banca de rezerve pentru că se află într-un moment important al vieţii personale, să pregăteşte să devină tată.
Rămâne de văzut cât nu-l va avea la dispoziţie antrenorul Toni Petrea pe Florinel Coman, dar este de aşteptat ca în cel mult o săptămână mijlocaşul să fie sută la sută concentrat şi prezent la şedinţele de pregătire ale FSCB-ului, înainte de startul SuperLigii României, competiţie care va fi LIVE pe canalele Prima Sport, dar şi pe aplicaţia PrimaPlay.ro.
Florinel Coman nu a avut cel mai bun sezon trecut, asta şi din cauza faptului că a fost accidentat şi revenirea la un nivel sportiv decent a fost amânat. Este de aşteptat ca mijlocaşul FCSB-ului, în vârstă de 24 de ani, să dea un randament mai bun din stagiunea care vine, după o perioadă de pregătire de vară completă.
rezumat video