FCSB a venit la Mioveni pentru meciul etapei patru din Superligă fără antrenorul principal, Gigi Becali, care nu și-a putut modifica programul la fel de ușor cum a decis FRH disputarea partidei sâmbătă, în loc de luni. Patronul antrenor a rămas fidel credinței și a văzut meciul de la Mănăstirea Comana, dacă va fi avut televizor acolo, iar FCSB-ul ,alintat ”Steaua” de suporterii din tribune, a fost condusă în teren doar de argeșeanul Nicolae Dică.
De cealaltă parte, Alexandru Pelici a demonstrat, din nou, că e un antrenor adevărat, reușind să arate că joacă cu modesta echipă a Mioveniului mai mult fotbal decât titratata FCSB, pe care, dacă ar fi avut și puțină soartă, ar fi putut-o învinge meritat astăzi.
În cel mai recent meci, „Roș-albaștrii” reușiseră un succes important în cupele europene, 1-0 în Slovacia, cu Dunajská Streda, iar CS Mioveni mâncase a treia bătaie din cele trei etape, la CFR Cluj, scor 4-2.
Faima apusă a FCSB-ului a reușit, totuși, să umple Stadionul Orășenesc.
În minutul 26, Ionuț Balaur a expediat un ”șut în Șut”, jucător care a deviat mingea în plasa porții. 1-0.
Au urmat o mulțime de faze sterile, în care s-a văzut lipsa de soluții a bucureștenilor. În minutul 70 VAR-ul anulează golul lui Andrei Cordea, iar în minutul 79 David Miculescu speculează o eroare a apărării Mioveniului și reușește egalarea. 1-1
Sfârșitul partidei cu 6 minute de prelungiri a aparținut gazdelor, care au avut două-trei ocazii excelente de a umili total FCSB-ul.
FCSB rămâne fără victorie în Superligă, iar Mioveniul obține spectaculos și meritat primul punct cu una dintre cele mai bogate echipe ale campionatului.
Marcatorul celor două goluri ale Mioveniului din meciul cu CFR Cluj, Bogdan Rusu, a ajuns la FCSB, motiv pentru care nu a jucat astăzi… pentru niciuna dintre echipe.
Video rezumat CS Mioveni – FCSB
Echipele de start
CS Mioveni: 22. I. Popescu – 25. I. Balaur, 15. Scarlatache, 27. Garutti – 26. Oancea, 23. Panait, 24. V. Pop, 6. Burnea – 16. Rădescu, 89. Blănaru, 10. Coșereanu
Rezerve: 13. D. Croitoru – 21. Al. Iacob, 11. Trif, Șerbănică, 4. Cierpka, 8. Veres, Dat, 20. Buziuc, 17. Antal
Antrenor: Alexandru Pelici
FCSB: 32. Târnovanu – 23. Ov. Popescu, 5. Dawa, 29. Bouhenna, 22. R. Boboc – 8. Ad. Șut, 26. Oaidă – 98. Cordea, 11. Miculescu, 10. Oct. Popescu – 9. I. Stoica
Rezerve: 99. A. Vlad – 6. Haruț, 15. Lixandru, 16. Tamm, 20. Dulca, 27. Olaru, 28. Pantea, 30. Musi, 80. Radaslavescu
Antrenor: Nicolae Dică