Daca la precedentul meci in deplasare al lui International Curtea de Arges, la Campia Turzii, arbitrii au fost batuti cu bestialitate de gazdele suparate de infrangere, sambata, jucatorii argeseni au fost cei care au fost victimele gazdelor.
In meciul de la Cluj, terminat cu victoria Interului cu 3-1 in fata Universitatii, fotbalistul lui Stefan Stoica, Marian Constantinescu a fost lovit de unul dintre oficialii gazdelor, in pauz. Astfel, pe drumul spre vestiare, fotbalistul a primit un cap in gura de la unul dintre maseurii gazdelor si a necesitat interventia echipei medicale care era la stadion.
„Dupa fluierul final al primei reprize eram toata echipa in drum spre vestiare. Dupa ce, in timpul meciului, fotbalistii de la Cluj l-au tot injurat pe Kone, acum au inceput sa ma injure pe mine. Iar cand m-am intors sa ma uit in spate m-am trezit pur si simplu cu un cap in gura. Am ramas inconstient sir am inteles de la colegi ca cel care m-a lovit era maseurul lor. Arbitrul am inteles ca era si el acolo si ca a zis ca va nota incidentul. Acum sunt bine, sper sa nu fie ceva grav. Am nasul umflat si ma doare rau capul” povestea jucatorul lui International.
Incidentul petrecut in pauza meciului de la Cluj a fost reclamat si de presedintele Interului, Emanuel Marinescu: „Este inadmisibil ce s-a petrecut acolo. Este un gest de neinteles pentru noi. Suntem surprinsi si nemultumiti de ceea ce s-a intamplat. Imi pare rau pentru oras si pentru civilizatia de acolo dar astfel de fapte nu au ce cauta pe un teren de fotbal. Bine ca jucatorul nu se afla acum intr-o stare foarte grava”.
In etapa 20 din Liga a doua, U Cluj – International Curtea de Arges 1-3 (1-1). Golurile au fost marcate de Kone (min. 6 si 52) si Frasineanu (min 62). Stefan Stoica a aliniat urmatoarea echipa: Pampea, Matei, Bier, Chiriches, Vlad, Constantinescu, Radut, Popa, Frasineanu, Itu, Kone, pe parcurs mai intrand si Bold, Jianu, Ciobanu.