La Ploiești este o rumoare specială în jurul derby-ului de astăzi din seria C a diviziei A la handbal feminin, dintre echipa locală Activ Prahova Ploiești (via Plopeni) și Dacia Mioveni.
Echipa antrenată de Florin Ciupitu și Nicolae Nimu a beneficiat de un upgrade înainte de începerea campionatului, fiind preluată de Consiliul Județean Prahova și promovată ca fanionul handbalului prahovean. Botezate ”Bufnițele”, handbalistele prahovence au fost mutate în cuibul mare, Sala Olimpia din Ploiești.
Sursa foto:facebook/cs activ prahova ploiesti
În cele șase etape disputate până acum, Bufnițele au câștigat 5 meciuri, pierzând doar în fața adversarei de astăzi, Dacia Mioveni, la Pitești, în etapa a doua, disputată în 14 septembrie, scor 20-16 (9-9).
Este foarte interesant de văzut cât de mult s-au întărit cele două echipe în cele aproape două luni scurse de la acel meci.
Semnalele venite de la Ploiești arată că Activul se pregătește pentru victorie și că vrea să urce pe primul loc al seriei. Și-a studiat temeinic adversarul și suntem convinși că a pregătit această întâlnire din toate punctele de vedere, pentru a onora pretenția de reprezentant premium al handbalului județean.
Sursa foto:facebook/cs activ prahova ploiesti.
Publicul prahovean e invitat să umple cele 3500 de locuri ale sălii Olimpia, iar pe rețelele sociale meciul e promovat intens.
De cealaltă parte, Dacia pare că nu se lasă impresionată acest ”bu-hu-hu” al bufnițelor și mizează pe experiența echipei, urmărind să ofere un meci spectaculos fanilor ce vor veni la Ploiești pentru acest meci, care ar trebui să mai adauge 3 puncte la ecartul față de echipa gazdă.
Să fie handbal!