Păstrând proporțiile, astăzi s-a derulat un soi de preambul la meciul senioarelor din Liga Florilor, Rapid București și Dacia Mioveni, programat pentru 19 septembrie, cu echipele de tineret ale celor două cluburi, care au debutat astăzi oficial în campionatul național de Tineret al CN de handbal feminin Liga Florilor.
Handbalistele Mioveniului au blocat Rapidul în propria sală, trăgând semnalul de alarmă în gara Giulești și au câștigat la 3 trei goluri diferență, scor 30-33.
Pregătite de Alin Oprescu și Diana Contantinescu, cu concursul Victorinei Bora, tinerele handbaliste venite la Dacia Mioveni cu gândul să facă pasul cât mai repede spre liga mare, au format un grup extrem de ambițios care promite să furnizeze repede sportive de valoare primei echipe.
Conduse la pauză cu 19-16, tinerele Mioveniului au egalat la 20 în minutul 37, după care au preluat inițiativa reușind să câștige la 3 goluri diferență, beneficiind din plin de experiența celor câteva jucătoare, care sunt sau au fost deja prima Ligă, cu, ar fi Iulia Borcan, Bianca Sărățeanu, Geanina Nițu și portarul Daria Andrei.
Handbalul devine un sport tot mai popular la Mioveni. Clubul local este asaltat cu cereri de înscrieri pentru inițiere, venite de la părinții fetițelor fascinate de frumoasele handbaliste ale Daciei Mioveni din Liga Florilor. Sunt chiar și băieți cu vârste în jur de 17 ani, care vor să-și facă o echipă de handbal sub îndrumarea și suportul CS Dacia Mioveni 2012.
Mioveniul ar putea deveni, dacă nu cumva este deja, un centru de interes important pe harta handbalului românesc, pentru că are infrastructura necesară pentru a crea un pol de excelență în viitor pentru acest sport.
CS Dacia Mioveni – handbal Tineret
ANDREI DARIA GABRIELA, NIȚU GEANINA (5g), AVRAM REBECA (1g), NIȚĂ IOANA (2g), GICARU ANA MARIA, OPRESCU ALEXIA, RACHINA ELENA ALEXANDRA (6g), DRĂGOESCU ELENA BIANCA (6g), FLIU MARIA VICTORIA FLORIANA, BORCAN IULIA-ȘTEFANIA (6g), CARALICEA ALEXIA, POPESCU MAIA ALEXANDRA, DUMITRAȘCU IOANA NOEMI, SĂRĂȚEANU BIANCA (8g), VLAD IOANA STEFANIA
Antrenori: Victorina Bora, Alin Oprescu, Diana Constantinescu. Coordonator secție handbal, Mihăilă Ion
Campionatul de Tineret din Liga Florilor este împărțit în două serii.
Din seria A fac parte:
- SCM Rm Vâlcea, CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud, CS Minaur Baia Mare, HC Zalău, CSM Corona Brașov, CS Măgura Cisnădie
Dacia Mioveni este în seria B a CN de Handbal Feminin – tineret. Seria are următoarea componență:
- SCM Gloria Buzau, CSM Targu Jiu, CS Rapid Bucuresti, CS Dacia Mioveni 2012, CSU Stiinta Bucuresti, HC Dunarea Braila, CSM Bucuresti, SCM Universitatea Craiova